Nu doar sibienii nu sunt informați în mod oficial asupra numărului real de cazuri de SARS-CoV-2 din județ. Nici chiar persoana care conduce – din punct de vedere operativ – toate acțiunile la nivelul județului în această situație de urgență spune că nu beneficiază, oficial, de astfel date. ”Este incredibil ceea ce se întâmplă”, exclamă inspectorul șef al ISU Sibiu, Cosmin Balcu, cel care conduce Centrul județean de coordonare și conducere a intervenției la nivelul județului Sibiu.
Din cursul zilei de luni au apărut semnele evidente asupra faptului că nici măcar între autorități informațiile referitoare la situația infecțiilor cu noul coronavirus nu circulă eficient sau corect. Mai precis, din jurul orei 16:00 a zilei de luni, când Instituția Prefectului din județul Sibiu a transmis presei locale o informare venită din partea Institutului național de sănătate publică, referitoare la numărul de cadre medicale testate și descoperite a fi infectate cu SARS-CoV-2. ”Conform raportărilor către INSP din teritoriu, în prezent, în țara noastră au fost înregistrate un număr 285 cadre medicale infectate cu noul coronavirus”, începerea respectiva informare în care, mai apoi, erau prezentate defalcat pe județe, situațiile cu numărul de medici, asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare și personal auxiliar infectați cu SARS-CoV-2.
Printre cele 13 județe enumerate în continuare nu se regăsea și Sibiul, deși era inclusiv de notorietate publică situația asistentului medical de la Spitalul Județean, care se afla deja sub tratament. Cazul său a devenit public de sâmbătă, a fost confirmat oficial inclusiv de conducerea Spitalului județean, dar în statisticile oficiale de luni după-amiaza, lipsea.
Semnele de întrebare s-au înmulțit și după primul deces cauzat de coronavirus la Sibiu: femeia de 65 de ani, internată în cursul zilei de vineri, confirmată cu noul coronavirus în cursul zilei de sâmbătă și decedată în cursul zilei de luni. Celor 38 de persoane cu care aceasta s-a descoperit că a intrat în contact li s-a dispus măsura autoizolării în după-amiaza zilei de marți. Potrivit informațiilor obținute de Turnul Sfatului, în cursul zilei de luni, la nivelul județului Sibiu existau deja aproximativ 20 de sibieni confirmați pozitiv a fi infectați cu SARS-CoV-2.
”Ne mințim singuri”
În cursul zilei de luni, 30 martie, Turnul Sfatului a solicitat o declarație prefectului județului, Mircea Crețu, pe subiectul circuitului informației între instituții, acesta arătând că urmează a cerceta mai în detaliu aceste lucruri și va reveni.
Mai apoi, Turnul Sfatului l-a contactat pe col. Cosmin Balcu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cel care – având în vedere decretarea stării de urgență – conduce din punct de vedere operațional ”tot ceea ce mișcă” în județul Sibiu în contextul pandemiei noului coronavirus. În cursul zilei de luni după-amiaza (când inclusiv primul deces cauzat de noul coronavirus era confirmat și făcut public de Turnul Sfatului), Cosmin Balcu a arătat că, de fapt, în documentele oficiale, la nivel de județ nu era raportat niciun caz de infecție cu noul coronavirus. Darmite decedați. ” Oficial vă spun că suntem nebuni la cap. DSP-ul ne-a raportat azi, la orele 17:00, zero «pozitivi» și zero decedați în județul Sibiu. Datele pe care le primim de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu la Centrul județean de coordonare și conducere a intervenției sunt cu zero pozitivi și cu zero decedați. Este incredibil ceea ce se întâmplă. Suntem în 2020 și unii trăiesc în 1900 toamna. Ca să ne dăm mari, că avem zero”, a izbucnit Cosmin Balcu.
Cel care conduce operativ toate acțiunile din județ în vreme de pandemie arată că este nevoit să se ghideze în activitatea zilnică pe baza informațiile pe care le obține din cu totul alte surse decât informările Direcției de Sănătate Publică, care nu au nicio legătură cu realitatea. Informări cu atât mai importante cu cât pe baza acestora inclusiv transportul persoanelor de către SMURD este realizat cu izoleta sau nu, de exemplu. ”Gândiți-vă în ce situație sunt eu pus, în calitate de comandant al acțiunii! Ne mințim și nu este în regulă”, a mai spus Cosmin Balcu, pentru Turnul Sfatului.
Amploarea ”dezinformării” din datele oficiale prelucrate de către DSP este evidențiată de Cosmin Balcu și cu exemplul propriu: și el a fost testat pentru noul coronavirus ca urmare infectării senatorului Vergil Chițac. Și chiar și acum, în evidențele furnizate de DSP Sibiu, cazul său apare ca fiind încă în teste. ”Au trecut 20 de zile de atunci și sunt comandatul acțiunii. E grav, foarte grav ce se întâmplă”.
Budescu respinge acuzațiile
Cele mai citite articole
Din informațiile Turnul Sfatului, în seara zilei de luni, la sediul Instituției Prefectului Sibiu a avut loc o ședință în care tonul discuțiilor între șefii de instituții (instituții implicate în lupta împotriva pandemiei) a urcat adesea.
Ulterior acestei ședințe, Turnul Sfatului l-a contactat pe Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu. El a respins acuzațiile potrivit cărora DSP nu ar fi emis informări acurate despre numărul de cazuri de sibieni infectați cu noul coronavirus sau cel al deceselor. El a făcut referire la un tabel ”foarte clar” pe care DSP l-a transmis chiar în ziua respectivă către ISU, tabel care a fost prezentat mai apoi din nou factorilor de decizie. Gabriel Budescu a arătat că va reveni cu noi precizări în cursul zilei de marți, când nu a mai putut fi contactat, însă, de Turnul Sfatului.
În ceea ce privește situația asistentului medical care a fost înștiințat de sâmbătă că are noul coronavirus, iar în statisticile de luni cazul său nu apărea, Budescu a pus această situație pe seama autorităților centrale. ”Probele se recoltează la nivel local, iar rezultatele ajung la Centrul național de control și de acolo, mai apoi, se transmit către noi, către direcțiile de sănătate publică. Pentru că această informație trebuie să o aibă mai întâi Centrul strategic. Deci, dacă pe surse a apărut informația, iar eu nu am acel document de la Centrul strategic, eu nu am cum să comunic mai departe”, a spus Budescu.
Prefectul: ”mă deranjează”
Contactat și marți de Turnul Sfatului, prefectul județului, Mircea Crețu, a arătat că, în cazul persoanei confirmată sâmbătă cu noul coronavirus și decedată luni, măsurile de instituire a autoizolării au fost dispuse de marți pentru că atunci au terminat cei de la DSP ancheta. ”Până nu s-a încheiat ancheta epidemiologică a DSP-ului nu puteam să luăm măsurile adecvate. Imediat ce am avut ancheta și raportul terminate am luat măsurile care se impun. Sunt 38 de persoane care sunt izolate și așa mai departe”, a declarat Mircea Crețu, pentru Turnul Sfatului.
Referitor la cazul asistentului medical, care nu apare în statisticile oficiale, prefectul a arătat că așteaptă, la fel, după Direcția de Sănătate Publică Sibiu. ”Și în cazul asistentului medical am dispus, prin adresă scrisă, realizarea unei anchete epidemiologice și aștept rezultatul final. Și mai este un caz pentru care am dispus același lucru. Până nu se încheie anchetele nu pot să iau măsurile legale, pentru că doar DSP-ul poate să propună. Nu altcineva”, a mai adăugat prefectul, la întrebările Turnul Sfatului.
Cât privește problemele de comunicare care pornesc de la DSP, prefectul s-a ferit de o poziție fermă. ”Nu sunt mulțumit (de comunicarea interinstituțională – n.r.) și probabil niciodată nu voi fi mulțumit. Dar, mai ales, mă deranjează declarațiile unora. Fiecare răspunde la un moment dat pentru ceea ce declară”, a mai spus prefectul, ca un comentariu la nemulțumirile exprimate de către inspectorul șef al ISU Sibiu, Cosmin Balcu.
Cum se procedează?
Pornind de la cazul asistentului medical al Spitalului județean care știa de sâmbătă că este infectat cu noul coronavirus, Turnul Sfatului a încercat să verifice care este ”circuitul informației” în astfel de situații. Iar potrivit datelor culese, rezultă că probele prelevate de personalul medical dintr-un spital se trimit – cu înștiințarea și acordul DSP Sibiu – către un laborator. După finalizarea testelor, laboratorul respectiv transmite rezultatul atât către Centrul național strategic, cât și înapoi, către Spitalul care a prelevat probele. Care spital, de îndată ce primește rezultatele, le direcționează, mai departe, către Direcția de Sănătate Publică.
Nu doar la Sibiu datele furnizate de reprezentați ai direcțiilor de sănătate publică sunt puse sub semnul îndoielii. În cursul zilei de marți a devenit de notorietate situația din Capitală, unde o femeie de 84 de ani a murit ca urmare a infestării cu noul coronavirus încă de vineri, 27 martie, fapt care a fost comunicat de către Direcția de Sănătate Publică abia în cursul zile de 31 martie. La București, situația a fost pusă pe seama unei ”deficiențe tehnice”.
Post-ul Nici autoritățile nu sunt informate, oficial, câte cazuri de Covid-19 sunt la Sibiu: ”Oficial vă spun că suntem nebuni la cap” apare prima dată în Turnul Sfatului Online.