Aproximativ 300 de exemplare din specia nisetru au fost eliberate miercuri în Dunăre, la Isaccea, într-un eveniment de repopulare organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” în cadrul proiectului MEASURES (Gestionarea și refacerea coridoarelor ecologice acvatice pentru speciile de pești migratori din bazinul Dunării).
Acțiunea de repopulare este a doua de acest fel organizată în proiect, după ce anul trecut alte 1000 de exemplare au fost eliberate în Dunăre.
Scopul acțiunii este salvarea și consolidarea acestei specii de sturion din Dunăre extrem de periclitată, prin metode de conservare de ultimă generație. Exemplarele de nisetru eliberate în Dunăre au fost marcate, astfel încât să poată fi identificate la o viitoare recapturare în vederea studiilor de specialitate. „Puii eliberați miercuri la Isaccea aveau în medie 30 de cm și 200 g și au fost populați după ce în prealabil au fost marcați individual cu mărci microcip PIT (Passive Integrate Transponder). Ținând cont că pescuitul comercial este interzis în această perioadă, considerăm că puii au șanse mari să ajungă în siguranță în mare pentru a crește și a se întoarce în Dunăre pentru a se reproduce.” – Marian TUDOR, Director General al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare „Delta Dunării” Tulcea.
Despre nisetru și acțiunea de repopulare
Nisetrul (Acipenser gueldenstaedtii) este recunoscut ca „Sturionul de Dunăre” pentru că odinioară era cea mai întâlnită specie de sturion din fluviu . Declinul speciei a fost cauzat în principal de construcția de baraje (Porțile de Fier I și II) care au blocat accesul sturionilor spre zonele de reproducere din zona Dunării Inferioare. Această specie de sturion poate atinge 2,35 m lungime și poate cântări peste 100 kg. Momentan, nisetrul se află pe lista roșie a speciilor critic periclitate a IUCN.
Cei 300 de pui de nisetru eliberați miercuri la Isaccea provin dintr-o fermă piscicolă din județul Tulcea și au vârsta de aproximativ 1 an. Practic, puietul a fost crescut în bazine piscicole din ce în ce mai mari, în conformitate cu etapele de dezvoltare ale acestuia. În ultima fază, peștii trăiesc câteva luni în iazuri de creștere, umplute cu apă de râu specifică locului unde vor fi eliberați. Acest lucru este esențial în cazul speciilor migratoare, deoarece acestea trebuie să se obișnuiască cu apa în care se vor întoarce pentru reproducere.
Astăzi, nisetrul se află pe lista speciilor aflate în pericol critic de dispariție. Luna aceasta, a fost publicat în Monitorul Oficial un Ordin care se referă la speciile marine din Marea Neagră aflate în pericol și la măsuri privind protejarea și conservarea acestora. Lista include nisetrul , alături de păstrugă , șip și morun . Lista urmează a fi transmisă Secretariatului Permanent al Mării Negre (parte din Convenția Mării negre), cu scopul de a fi inclusă în Cartea Roșie a Mării Negre, care este actualizată la fiecare 5 ani pe baza dovezilor științifice.
„Tocmai de aceea, este esențial ca exemplarele eliberate în Dunăre să fie urmărite, în caz de capturare, cu ajutorul mărcii implantate. Datele de recapturare sunt foarte importante deoarece oferă informații despre succesul efortului de repopulare, starea populației sălbatice, starea mediului natural și, nu în ultimul rând, în cazul speciilor migratoare, despre existența și funcționalitatea coridoarelor ecologice.” – Cristina Munteanu, Manager proiect, WWF România.
Managementul transfrontalier și acțiunile de reconstrucție a coridoarelor de migrație, ca și popularea cu specii indigene, devin astfel esențiale în procesul de refacere a unei populații autonome.
Evenimentul de la Isaccea a fost organizat în cadrul proiectului MEASURES, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană (FEDR, IAP). Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați pagina proiectului: www.interreg-danube.eu/measures.
Despre proiect
MEASURES (01.06.2018-31.05.2021) adună laolaltă 10 țări aflate de-a lungul Dunării (Germania, Austria, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația, Serbia, România și Bulgaria). Partenerii din proiect și-au unit forțele pentru conservarea speciilor de pești migratori în pericol de dispariție din bazinul Dunării. De-a lungul celor 3 ani de proiect, MEASURES va cartografia și va identifica habitate cheie pentru peștii migratori, prin dezvoltarea și testarea unei metodologii specifice, va dezvolta o strategie armonizată pentru restaurarea coridoarelor ecologice și va susține includerea acesteia în viitoarele planuri de management.
Proiectul va crea, de asemenea, o bază de date online – the ‘MEASURES Information System’ – care va facilita accesul experților, factorilor de decizie și publicului larg la informațiile relevante disponibile.