Chef mare, sâmbătă seară, în cartierul Mimiu. O petrecere a avut loc în căminul de pe Rafinorilor, deși astfel de evenimente sunt interzose, conform prevederilor ordonanțelor militare în vigoare.
Poliția a anunțat că la petrecere au luat parte inclusiv minori, motiv pentru care în acest caz a fost sesizată și Direcția de Protecția Copilului.
Comunicatul IJP Prahova:
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind faptul că într-un imobil din municipiul Ploiești are loc o petrecere la care participă mai multe persoane, vă comunicăm următoarele:
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că în imobilul menționat are loc o petrecere, la care participă mai multe persoane, respectiv 15. Față de toate persoanele adulte participante s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea măsurilor impuse prin O.M. 3/2020, cu câte 2000 de lei fiecare. Întrucât erau prezenți și minori, a fost informată D.G.A.S.P.C. Facem precizarea că nicio persoană din locație nu se află în izolare.