Vă propunem o colecție cu cele mai emoționante poezii scrise de Lucian Blaga, acesta fiind o figură importantă a culturii românești contemporane, care se deosebește prin lirica vitalismului dionisiac- un sistem filosofic cu influențe expresioniste.
Creația sa de mare poet, dramaturg, jurnalist și filozof – reprezintă o expunere personală marcată de originalitate și influențe etnice. Pentru cultura română, Lucian Blaga rămâne un mare gânditor și un creator de cultură.
O scurtă Biografie despre poetul Lucian Blaga (1895-1961)
Copilărie: poetul s-a născut la Lancrăm, în apropiere de Sebeș și a fost al 9-lea copil al unei familii de preoți. Clasele primare le-a urmat la Sebeș (1902-1906), apoi a urmat Liceul “Andrei Șaguna” din orașul Brașov (1904-1914), unde era cadru didactic ruda sa, Iosif Blaga (creatorul primului tratat românesc de teoria dramei).
Studii: Lucian Blaga a urmat Facultatea de Teologie din Sibiu și Oradea , după care a studiat filosofia și Biologia la Universitatea din Viena, finalizând cu titlul de doctor în filosofie. În anul 1916, acesta face o vizită în Viena unde află pentru prima dată de curentul Expresionism.
Debutul: a publicat pentru prima dată, în anul 1910, cu poezia “Pe țărm”, în ziarul “Tribuna” și cu studiul “Reflecții asupra intuiției lui Bergson” în ziarul “Românul”, în anul 1914.
Cariera academică: După o experiență de aproape 7 ani în diplomație, Lucian Blaga a devenit profesor la Universitatea din Cluj-Napoca, unde s-a ocupat de Filozofia culturii, fiind domeniul de bază al activității sale intelectuale. Gândirea filozofică a lui Blaga se bazează pe cele 4 Trilogii și anume: Trilogia cunoașterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor și Trilogia cosmologică.
Activitatea literară: Expresionsismul poetului are o coloratură românească diferită și reprezintă o analiză a latențelor tradiționale. Creația sa lirică a fost publicată în volume precum , “Poemele luminii”, “Pașii profetului”, „În marea trecere” și “Laudă somnului”, unde este evidențiată preocuparea sa pentru morfologia miracolului.
De asemenea, în piesele de teatru ale lui Blaga, putem simți interesul manifestat pentru miracol. Creațiile sale abordează teme precum istoria, naționalismul și subiecte religioase.
Se stinge din viață la vârsta de 66 de ani, într-un timp în care poetul se dedica studiului și nu își epuizase încă resursele creatoare. Moartea sa a fost sfârșitul anilor de persecuție din partea regimului comunist, care l-a catalogat drept paria socială.
Curiozități despre viața poetului Lucian Blaga
- Anii de copilărie i-a trăit sub semnul tăcerii deoarece nu a putut vorbi până la vârsta de 4 ani. Acesta se autocaracterizează ca fiind “mut ca o lebădă”.
- A urmat cursurile Institutului de Teologie în anul 1917 deoarece a dorit evitarea încorporării în armata austro-ungară.
- În anul 1939, a devenit profesor la Universitatea din Cluj și a fost creată special pentru acesta, o catedră denumită “Filosofia Culturii”.
- Datorită faptului că nu accepta ideile ideologiei Marxism-Leninism, a fost îndepărtat de la catedra de filosofie, activând apoi în cadrul Bibliotecii Academiei.
- L-a cunoscut pe părintele Indiei, mai exact pe Mahatma Gandhi, despre care a vorbit într-o conferință denumită “Cum l-am cunoscut pe Mahatma Gandhi”.
- A fost unul din fondatorii revistei „Gândirea”, apărută în anul 1921.
- Între anii 1942-1943, a înființat revista „Saeculum”, în orașul Sibiu.
- Atunci când auzea o critică la adresa operelor sale își ieșea din minți. Petre Hossu susține în cartea “Memorialul Lucian Blaga” că poetul avea reacții isterice și era irascibil la orice rea-credință spusă despre operele lui.
- La inițiativa scriitorului român, Mircea Eliade, Lucian Blaga a fost propus pentru a primi premiul Nobel pentru literatură, dar acest lucru rămâne un mister deoarece nu există dovezi care să sprijine această afirmație.
Cele mai reprezentative creații ale poetului Lucian Blaga
Lucian Blaga este considerat un poet solar iar poeziile sale aparțin atât curentului modernist cât și cel expresionist. Mai jos se regăsesc câteva poezii reprezentative care ne-a lăsat ca amintire poetul Lucian Blaga.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” (Poezie modernistă)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Particularitățile textului poetic
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este prima dintr-o serie de poezii ce alcătuiesc volumul de debut al lui Lucian Blaga, intitulat “Poemele luminii”. Volumul de poezii a fost publicat în anul 1919.
Opera aparține curentului literat modernist datorită tematicii abordate. Creația reprezintă o artă poetică modernă datorită trecerii de la tehnică poetică la relația poet-creație, având la bază influențe ale curentului expresionist.
Tema poemului este reprezentată de atitudinea eului liric în fața marilor taine universale și înțelegerea lumii în planul creației poetice. Ca motive literare, apar în poezie florile, ochii, buzele și luna.
Titlul este o metaforă ce sugerează ideea cunoașterii luciferice. Pronumele “eu” reprezintă eul liric, verbul la forma negatică ”nu strivesc” reprezintă o metaforă a ocrotirii marcată de refuzul cunoașterii, iar metafora “corola de minuni a lumii” ilustrează imaginea absolutului, perfecțiunii și cunoașterea ce trebuie ocrotită.
Opera ilustreză relația creator-creație, sugerând în același timp, viziunea eului liric asupra noțiunii de cunoaștere transpusă la mister prin două mijloace:
- Descifrare – cunoaștere “paradisiacă”, mai exact cunoaștere de tip rațional, care diminuează misterul lumii cu ajutorul logicii;
- Incifrare – cunoaștere “luciferică” se bazează pe intuiție și trăiri interioare, asociată cunoașterii de tip poetic.
În poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, rolul poetului este de a potența misterul prin creația sa cu propria viziune asupra lumii.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Dorul”
Dorul
Seţos îți beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: „Mi-aşa de dor de tine!”
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea – veşnicii.
Particularitățile textului liric
Poezia “Dorul” este inclusă în primul volum al lui Lucian Blaga -“Poemele luminii” și este dedicată soției sale, Cornelia Brediceanu.
Opera este alcătuită din două strofe având un număr diferit de versuri. Fiecăre strofă are încadrată o secvență poetică.
În prima secvență este surprinsă atmosfera ce descrie relația dintre cei doi îndrăgostiți, iar a doua secvență este reprezentată de îmbinarea dintre îndemnul și interogația adresată de eul liric persoanei iubite.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Izvorul nopţii”
Izvorul nopţii
Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
Particularitățile textului liric
Opera “Izvorul noptii” face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga din anul 1919. În viziunea poetului, dragostea este singurul mijloc de a pătrunde în misterele universului. Metafora centrală a volumului este „lumina” ce reprezintă cunoașterea.
Poezia reprezintă un omagiu adus ființei iubite, descrisă printr-o confesiune emoționantă. Incipitul poemului este marcat de vocativul “frumoaso”, adresat persoanei iubite și ilustrează perfecțiunea fizică și sufletească a acesteia.
Titlul operei exprimă magia ochilor negri ai ființei iubite, care sunt asemănați printr-o metaforă cu “izvorul nopții”. Dragostea capătă dimensiuni cosmice prin cuvântul “noapte”.
Lucian Blaga este un maestru al expresiei, iar în această poezie regăsim procedee stilistice cu o expresivitate și un cumul de emoții profunde. Figurile de stil regăsite în textul liric sunt următoarele:
- Metafore: “lumina mea” “mare de întuneric”;
- Inversiuni: “tainic curge noaptea”, „Aşa-s de negri ochii tăi”
- Oximoron: „Aşa-s de negri ochii tăi,/lumina mea”
- Enumerații: „curge noaptea peste văi/şi peste munţi şi peste seşuri”
Datorită figurilor de stil utilizate, este amplificată starea de euforie a eului liric în ceea ce privește misterul iubirii.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Liniște”
Liniste
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
Particularitățile textului liric
Poemul „Liniște”, din volumul de poezii „Poemele luminii” (1919) sărbătorește starea de beatitudine și liniște atemporală, generată de curgerea veșnică a luminii prin univers.
Lumina privită ca energie divină care precede elementele fizice ale lumii, formează o stare de vis poetică prin legătura cu spiritul universal: “Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună”.
Tema centrală a poeziei este reprezentată de lumină, fiind un factor de creare a temporalității. Unul din motivele literare regăsite în textul liric este liniștea, considerat un element de meditație asupra sorții „Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună”.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Lumina Raiului”
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Amurg de toamnă”
Amurg de toamnă
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
Particularitățile textului liric
Pastelul „Amurg de toamnă” este inclus în al doilea volum de poezii intitulat „Pașii profetului”, publicat în anul 1921. În această poezie, Lucian Blaga surprinde o stare de fericire a omului în plan rustic, natura fiind o sursă de liniște și bucurie interioară.
Pentru Blaga, natura reprezintă doar o cale pentru meditație și ordine în gândire. Poetul sugerează în pastel aspirația de identificare a eului liric cu natura înconjurătoare. Poezia poate fi privită ca un pastel spiritualizat sau ca o descriere creată cu emoții și stări interioare copleșitoare.
Titlul „Amurg de toamnă” sugerează transpunerea descrierii reale a naturii în plan spiritual, făcând referire la starea psihologică a eului liric.
Această poezie este una reprezentativă în ceea ce privește arta poetică a lui Blaga și poate fi înțeleasă mai simplu prin ideea “cunoașterea înseamnă iubire”.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „În marea trecere”
În marea trecere
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.
Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.
Tot mai departe sovăi pe drum –
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.
Particularitățile textului liric
Poezia “În marea trecere” este inclusă în volumul de poezii cu același titlu, apărută în anul 1924.
În acest poem este surprinsă cel mai bine viziunea abstractă asupra timpului. Acesta este privit ca o “trecere” ce îl poziționează pe eul liric între două orizonturi, unul în care există un echilibru, în care oamenii își au propria menire și soartă, iar altul care îi este dedicat ființei rătăcite, care nu reușește să își găsească locul și rostul pe pământ.
Poetul ilustrează un peisaj neobișnuit, alcătuit numai din elemente fundamentale:
- „Soarele-n zenit” – surprinzând simbolul suprem, considerat deasupra tuturor;
- „Cerul se dăruieşte apelor de jos” – sugerând imaginea „transcendentului” coborând;
- „dobitoace în trecere/îşi privesc fără de spaimă umbra în albii” – exprimând vraja sau hipnoza asupra acestora în oglinda timpului.
Toate aceste elemente compun o geografie mitică, o lume denumită într-o altă poezie “țara fără de nume”.
Timpul este o caracteristică a existenței. În viziunea poetului, frica de timp este frica de moarte, pe care o putem învinge numai suprimând existența. Durerea metafizică a poetului în fața “marii treceri” devine progresiv într-o “laudă a suferinței”, după cum mărturisește criticul George Gană.
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Vară”
Poezii scrise de Lucian Blaga – Poezia „Somn”
Somn
Noapte întreagă. Dăntuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,
gornicul nu mai vorbeşte.
Buhe şure s-aşază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se liniştesc păsări, sânge, ţară
şi aventuri în cari veşnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinţi.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinţi.
Particularitățile textului liric
Este un poem inclus în volumul patru intitulat “Lauda somnului”, publicat în anul 1929.
Titlul poemului reprezintă o metaforă pentru liniștea sufletească a poetului, pentru regăsire și întoarcere la origini. Într-o ipostază nocturnă, când natura doarme „Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile, gornicul nu mai vorbeşte”, eul liric este cuprins în profunzime de o stare de meditație asupra misterelor universului.
Enumerația „păsări, sânge, ţară și aventuri” reprezintă simboluri care alcătuiesc atât natura telurică cât și natura umană și sugerează tihnă și liniște la lăsarea nopții.
Finalul oferă poemului „greutatea” filozofică caracteristică creației lui Blaga, prezentând originea spirituală a eului liric. În somn, eul liric simte îndemnul sângelui și a originilor sale și meditează asupra tainei “ieșirii în lumină”. Perspectiva asupra morții nu mai este o simplă presimțire, ci este îmbinată cu motivul somnului “În somn sângele meu ca un val/se trage din mine/înapoi în părinţi”.
