Primele 30 de companii autohtone vor ajunge la afaceri de 180 miliarde de lei în 2019

de WTA.ro
Primele 30 de companii autohtone vor ajunge la afaceri de 180 miliarde de lei în 2019

Afacerile primelor 30 de companii care includ acţionariat românesc vor depăşi, în acest an, nivelul cumulat de 180 de miliarde de lei, cifră dublă faţă de cea înregistrată în urmă cu 10 ani, se estimează într-o analiză Frames.
Comparativ, la nivelul anului 2018, afacerile primelor 30 de companii care au acţionariat autohton au atins 164,1 miliarde de lei, faţă de 92 de miliarde de lei, în 2010. În acelaşi timp, profitabilitatea acestora a urmat aceeaşi tendinţă, de la 5,17 miliarde de lei – în 2010, la 12,1 miliarde de lei, în 2018.

În topul pe anul trecut al celor mai importante 30 de companii cu acţionariat românesc conduce OMV Petrom care, prin cele două companii luate în calcul în analiză (OMV Petrom Marketing SRL şi OMV Petrom SA), a înregistrat afaceri cumulate de 35,6 miliarde de lei, în creştere cu 6 miliarde de lei faţă de nivelul din anul precedent.

Locurile următoare în clasament sunt ocupate, în ordinea cifrei de afaceri, de cele două firme ale Rompetrol – Rompetrol Rafinare SA şi Rompetrol Downstream SRL (ambele cu acţionariat mixt român şi olandez) – cu afaceri cumulate de 25 miliarde de lei, în 2018, în creştere de la 20 miliarde de lei, cu un an înainte.

Potrivit analizei Frames, clasamentul primelor 10 de companii este completat de Kaufland România SCS (acţionariat mixt – german şi român), cu afaceri de 10,8 miliarde de lei, Lidl Discount SRL (7,7 miliarde lei), Dedeman SRL (7,2 miliarde de lei), Engie SA (6 miliarde lei), Orange România SA (5,7 miliarde lei) şi Romgaz SA (4,96 miliarde lei).

Ierarhia valabilă pentru anul 2018 mai cuprinde business-uri cumulate de 60,7 miliarde de lei: Hidroelectrica SA, Dante International SA (eMag), Electrica Furnizare SA, Mediplus Exim SRL, E.ON Energie SA, Fildas Trading SRL, Altex România SA, OMV Petrom Gas SRL, Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica SA, Telekom România Communication SRL, Takata România SRL, Alro SA, Oscar Downstream SRL, Coca-Cola HBC Romania SRL, Enel Energie Muntenia SA, Enel Energie SA, BlueAir Aviation SA, Nuclearelectrica SA şi Telekom România Mobile Communications SA.

La capitolul forţei de muncă, datele arată că, în 2018, cele 30 de firme luate în calcul în analiză raportau un număr de 97.598 de angajaţi, în scădere cu peste 16.000 faţă de anul precedent şi cu mai mult de 22.000 comparativ cu anul 2016.

Analiza companiei de consultanţă Frames a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice de companiile care includ şi acţionari români, în perioada 2010-2018.

AGERPRES

Estul îşi ridică vocea. Iniţiativa celor Trei Mări

Ţările mai recent intrate în UE se străduiesc să atenueze deficienţele faţă de cele dezvoltate. O iniţiativă pornită din sferele bancare şi de business vine cu un plan pe termen lung, ce presupune atragerea…

Lucrările la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" au fost încheiate

Lucrările de extindere şi modernizare a zonei de control documente de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Capitală au fost finalizate, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), …

Reclamații după Black Friday. Reducerile au indus în eroare consumatorii

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit plângeri cu privire la practici ilegale ale comercianţilor în sezonul de reduceri Black Friday din luna noiembrie, iar principalele…

Moneda euro se bucură de un sprijin record din partea cetăţenilor europeni

Potrivit rezultatelor celui mai recent Eurobarometru, 76% dintre respondenţi consideră că moneda unică este benefică pentru Uniunea Europeană. Acesta este cel mai important sprijin de la introducerea monedelor şi …

Moneda națională câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7781 lei, mai mic cu 0,07 bani (-0,01%) faţă de cotaţia de 4,7788 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa anterioară. Potrivit sursei…

APIA anunță finalizarea campaniei de plăți în avans. Suma autorizată se ridică la 1,335 miliarde de euro

Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în 2019 s-a finalizat, suma totală autorizată la plată fiind de 1,335 miliarde de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi…

Primele 30 de companii autohtone vor ajunge la afaceri de 180 miliarde de lei în 2019

Afacerile primelor 30 de companii care includ acţionariat românesc vor depăşi, în acest an, nivelul cumulat de 180 de miliarde de lei, cifră dublă faţă de cea înregistrată în urmă cu 10 ani, se estimează…

Isărescu acuză „apocalipsa de doi bani”

Avem obiceiul ca şi o depreciere de doi bani, şi la propriu şi la figurat, să fie trecută la capitolul recorduri, alarmă, apocalipsă şi tot ce vrei, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur…

Pentru ce vom mai lua bani de la UE până în 2027
Galerie Foto Ministerul Fondurilor Europene a organizat un prim eveniment de amploare vizând consultarea asupra viitoarei perioade de programare – 2021-2027. Se va miza pe domenii noi pentru România, cum ar fi descoperirea…
BNR: Creşterea pensiilor trebuie amânată

Deficitul bugetar poate fi ţinut anul viitor în jurul nivelului prevăzut de normele europene numai prin amânarea creşterii pensiilor cu 40%, măsură programată la 1 septembrie 2020, spune economistul-şef al…

Proiect de siguranţă în Portul Constanţa

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a încheiat un contract de 3,38 milioane lei fără TVA pentru „servicii de consultanţă şi supervizare execuţie lucrări”, potrivit unui…

Guvernul Orban urcă deficitul bugetar la 4,3% din PIB

Rectificarea bugetară pregătită de Guvernul Orban vine cu o reducere, pe sold, a veniturilor bugetului general consolidat cu aproape 18,36 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile scad cu circa 2,09 miliarde de lei….

Raportul PwC Paying Taxes 2020: România a urcat pe poziția 32 în  clasamentul global

România a urcat, în acest an, pe poziția 32 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2020, parte a raportului Doing Business al Băncii Mondiale. În ediția de anul trecut, România s-a plasat pe poziția…

Consiliul Concurenței analizează preluarea Hydro Extrusion de către austriecii de la Hammerer Aluminium Industries

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Hammerer Aluminium Industries Holding Gmbh din Austria preia compania Hydro Extrusion SRL, în condiţiile în care această operaţiune este o concentrare…

Curs valutar 28 noiembrie 2019: Leul s-a apreciat joi în raport cu principalele valute

Leul s-a apreciat joi cu 0,04 de bani în raport euro (-0,01%), moneda europeană fiind cotată la 4,7788 lei, faţă de 4,7792 lei miercuri. De asemenea, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american,…

Citeste mai mult pe aici

Te-ar putea interesa