Se asfaltează de zor la Gherteniș! Lucrările a două proiecte, desfășurate în același timp!!

de WTA.ro

 

ghertenis 1

Lucrările a două proiecte de invesiții implementate de Primăria comunei Berzovia se desfășoară concomitent în aceste zile, pentru ca locuitorii să beneficieze în curând de străzi cum nu au avut până acum.

Ieri a început asfaltarea străzilor G1, G2, G3 din localitatea Gherteniș, un proiect pe PNDL2, în același timp desfășurîndu-se în localitate și lucrările proiectului „Modernizare străzi Berzovia-Gherteniș”, finanțat din bani europene.

Ambele firme care au câștigat licitațiile lucrează foarte intens. Peste aproximativ o lună se termină în Gherteniș proiectul pe PNDL2, iar cel pe fonduri europene am promisiunea că în 15 mai este gata și încep lucrările la Berzovia, iar la cel pe PNDL2 urmează Fizeș.

Nu sunt probleme încă, deși nu știu cum va fi cu plata pentru proiectul pe PNDL2 pentru că noi am depus cererea de paltă, dar încă nu știm nimic. La proiectul finanțat din fonduri europene avem avansul deja în cont, iar ambii constructori sunt foarte serioși, muncesc intens, termină chiar mai repede lucrările și fac și lucrări de calitate”, a declarat primarul comunei Berzovia, Ioan Pop.

ghe

Dacă la cele două proiecte de modernizare a străzilor din cele trei localități ale comunei, constructorii își fac treaba ca la carte, problemele au apărut la proiectul de canalizare în localitatea Gherteniș unde constructorul pe lângă faptul că a început cu întârziere lucrările, le-a și sistat în decembrie. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 4 aprilie 2019 și le-au început în iulie.

„Cu toate că s-a făcut plata la zi, firma care a câștigat licitația nu prea ne arată că lucrează. Din decembrie de când și-au luat banii de la Ministerul Dezvoltării, nu au mai desfășurat nicio activitate la Gherteniș și lucrarea trebuie terminată în 12 luni. Constructorul a făcut în 4 decembrie o cerere de sistare a lucrărilor. 

După ce am făcut demersuri, mi-au promis că de luni vor începe și ei lucrările la canalizare și mai au 4 luni să termine. Am făcut adresă să ne comunice motivul pentru că altfel reziliem contractul și am promisiuni că încep”, a declarat primarul comunei Berzovia, Ioan Pop.

Edilul din Berzovia ne-a asigurat că în fiecare zi după ce își trimite corespondența la Primăriei pleacă pe șantier, până spre seară și supervizează desfășurarea lucrărilor.

asfaltare

 

Elena FRANȚ

Te-ar putea interesa