Șofer cu alcoolemie aproape de comă, prins în trafic, la Tulcea

de WTA.ro

Un individ care avea permisul de conducere reținut a fost depistat de către polițiștii tulceni în trafic, la volanul unei mașini. De abia se ținea pe picioare, iar aparatul etilotest a arătat că era aproape de comă alcoolică.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat în cursul zilei de 24 martie un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Izvoarele, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto, pe strada Gavrilov Corneliu, din municipiu. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere reținut, iar testarea cu aparatul Drager a indicat o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii tulceni au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Te-ar putea interesa