Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a criticat dur pe omologul său francez, Emmanuel Macron, care a afirmat recent că NATO este în „moarte cerebrală”, spunând despre liderul de la Paris că a fost „foarte nerespectuos” faţă de ceilalţi membri ai alianţei transatlantice, informează The Guardian.
Trump afirmă că declaraţiile lui Macron privind NATO au fost „foarte insultătoare”
Liderul american s-a declarat „foarte surprins” de analiza lui Macron.
„Am auzit că preşedintele Macron a spus că NATO este în moarte cerebrală. Cred că asta este foarte insultător pentru o mulţime de forţe diferite. Are un scop major”, a comentat liderul SUA, într-o conferinţă de presă înaintea summitului NATO de la Londra.
„Este o declaraţie foarte, foarte urâtă. (…) Nu poţi face afirmaţii de acest fel despre Nato. Este foarte nerespectuos”, a adăugat Trump.
Încă din perioada campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump a criticat în mai multe rânduri Alianţa Nord-Atlantică, afirmând la un moment dat că este o organizaţie „învechită” şi a reproşat statelor membre că nu-şi achită contribuţiile.
De asemenea, cu ocazia unei conferinţe de presă alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Trump l-a acuzat pe Macron că vrea să se retragă din alianţa transatlantică.
„Nimeni nu are nevoie de NATO mai mult decât Franţa. Este o declaraţie foarte periculoasă pentru ei”, a mai afirmat liderul american.
„Îl văd pe [Macron] şi spun că are nevoie de protecţie mai mult decât oricine şi îl văd că se desprinde [de NATO]. Aşa că sunt puţin surprins de asta”, a explicat Trump.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Citeste mai mult pe aici