Daniel Radoslav, medic de familie în cadrul Policlinicii Motru, soția sa fiind tot medic, a decedat în cursul nopții trecute, în urma unui infarct. Radoslav avea mai puțin de 60 de ani, conform localnicilor, și mai avusese probleme de sănătate cu ceva timp în urmă, pe care, se spunea că le-ar fi depășit.
Cele mai citite articole
Cetățenii din Motru s-au șocat astăzi la vestea decesului cunoscutului doctor, fost consilier local în mandatul trecut din partea PSD, pentru că era implicat în viața comunității, monitorizând chiar izolații la domiciliu, persoanele vârstnice și căutând să ajute nevoiașii. Oamenii regretă că nici măcar nu îl pot conduce pe doctorul Radoslav pe ultimul drum, urmare a ordonanței militare. Cu toate acestea, la capela Motru unde se află corpul neînsuflețit al medicului, mai multe persoane au depus coroane de flori și câte o lumânare în memoria doctorului sufletist.