Directorul Direcției Suport continuă să tragă sfori și sub Burlan! Post de șef cu dedicație la ELCFU Motru

de WTA.ro

Complexul Energetic Oltenia este condus de luni de Daniel Burlan, dar subordonații săi sunt tot oamenii păstrați în apropiere de Sorin Boza. Aceste persoane continuă să facă ceea ce au fost învățați, tolerați fiind de fosta administrație. Burlan fie nu vede, fie ignoră cu bună știință ceea ce se întâmplă sub comanda sa, altfel nu se explică cum directorul Direcției Suport a CEO, Dumitru Iacob, continuă să tragă sforile cum vrea el la ELCFU. Exemplu în acest caz este un concurs organizat, ieri, de dr.ing.Iacob după chipul și asemănarea celui care trebuia să și câștige postul de adjunct șef Secția 1 Încărcări Motru-Mehedinți. Concursul a fost dat doar de câștigător, deși în competiție s-au înscris, inițial, patru persoane. Ceilalți au fost eliminați pe motiv că nu întrunesc condițiile puse de organizator, condițiile fiind schimbate de la ultimul concurs organizat anul trecut de aceeași Direcție a lui Iacob.

Cele mai citite articole

Direcția Suport a CE Oltenia a organizat, ieri, un concurs pentru ocuparea unui post de adjunct șef secție la ELCFU Motru. La concurs s-au înscris patru candidați, unul nemailucrând în domeniul feroviar, fiind transferat de la SINIAT Turceni la ELCFU Motru pe filiera Boza-Iacob, știut fiind că fostul manager al CEO a fost până la promovarea în fruntea companiei directorul acestei societăți private.Este vorba despre Mirel Brumaru, angajat până acum 2 ani la Siniat, adus la ELCFU Motru pe funcția de inginer. Omul nu știa cum se mănâncă transportul feroviar, dar Boza a avut grijă prin subalternul preferat Iacob ca noul salariat să se integreze bine la noul loc de muncă.
Dovadă că, ieri, concursul pregătit de pe timpul lui Boza, care urmărea promovarea lui Brumaru la ELCFU s-a desfășuat la foc automat, pentru ca, așa cum s-a pregătit, candidatul preferat să fie urcat în funcție. Singurul impediment, doar teoretic, a fost numirea lui Burlan în locul lui Boza, dar și acest lucru nu a schimbat cu nimic datele problemei.
Astfel, miercuri, la linia de start a concursului se prezintă Brumaru, Nănuț Constantin, dar și Stanca Cristian. Pirtea, care a fost al patrulea candidat, nu s-a mai prezentat, ieri, la concurs.Nănuț a fost descalificat pentru că Iacob, drept organizator al concursului, a avut grijă să menționeze în anunțul pentru ocuparea postului vacant, mențiunea ,,studii superioare tehnice”, pentru candidați. Asta deși în august, când același post a fost scos la concurs, la un alt punct de descărcare, adică la Ișalnița Craiova, s-au cerut doar ,,studii superioare”. De altfel, la acel concurs postul a fost ocupat de un salariat cu studii economice.Astfel, Nănuț, cu studii superioare economice, dar și școala tehnică de șef stație căi ferate, dar și cu peste 30 de ani vechime în domeniul feroviar, nu este lăsat la proba scrisă. Același lucru se întâmplă și cu Stanca.Practic, la concursul organizat de Direcția lui Iacob, a intrat, ieri, fără emoții omul lui Boza și a subalternului cu studii superioare de inginer făcute după vârsta de 50 de ani.

Se cere anularea concursului
Nănuț demonstrează astfel că acest concurs a cărui probă de interviu a avut loc tot, ieri, fără perioadă de contestații conform legii, este unul aranjat și ar trebui anulat. De altfel, șeful Stației Peșteana îi cere astfel managerului CEO, Daniel Burlan, să aibă o reacție publică și nu numai la acest matrapazlâc făcut sub conducerea noului director.
,,Îi cer domnului director Burlan să anuleze acest concurs și să dispună constituirea unei comisii care să verifice dacă spusele mele sunt corecte. Am fost eliminat din concurs pentru ca omul lui Iacob și Boza să preia fără emoții funcția. Este păcat că aceste matrapazlâcuri se petrec și sub conducerea lui Burlan, asta deoarece eu ca și mulți alți salariați mi-am dorit ca ilegalitățile din această companie să înceteze odată cu numirea unui alt conducător. Menționez că această comisie de concurs, care miercuri a decis că proba scrisă și cea de interviu trebuie susținută doar de Brumaru Mirel, a fost constituită din apropiații lui Iacob, care a făcut asta cu intenția de a mă elimina din cursă, știut fiind că eu, de mai multe ori, am reclamat abuzurile sale în funcție, câștigând mai multe procese cu compania în care am demonstrat că am fost o țintă ce trebuia eliminată”, a declarat Nănuț, șef Stație ELCFU Peșteana, loc pe care îl ocupă cu studii superioare economice.
De altfel, Nănuț a fost destituit din funcția de șef Secție CFU Turceni în 2016, tot prin intermediul Iacob-Boza, pentru ca respectivii să-l numească acolo pe Aurel Perț, sub conducerea căruia acolo au avut loc mai multe accidente feroviare însemnate care au adus prejudiciu companiei. Tot sub Perț s-au înregistrat consumuri nejustificate de combustibil, motiv pentru care, cu două luni în urmă, la această Secție a fost trimis Corpul de Control al lui Boza.Dumitru Iacob, zis ,,Doru Motorină”, a fost Secției ELCFU Jilț cu ani în urmă când a fost acuzat de sustragere de combustibil din unitate, dar și de piese, materiale și subansambluri de căi ferate. Acesta a fost membru al UNPR și era vehiculat director al fostului CE Turceni, cu sprijinul politic al partidului lui Oprea, la acele vremuri. Iacob s-a împrietenit cu Boza, când acesta era director al Siniat Turceni, pentru că fostul manager CEO i-a angajat fiul la unitatea care se ocupă de producerea rigipsului.
ANAMARIA STOICA

Cele mai citite articole