Conducerea Prefecturii Buzău a identificat un spațiu potrivit în municipiul Buzău pentru aterizarea elicopterelor SMURD inclusiv pe timp de noapte. Este vorba despre un teren din incinta unei instituții subordonate MAI, care ar permite aterizarea a trei elicoptere simultan.
În urma consultărilor, au fost propuse mai multe variante de locații unde ar putea ateriza elicopterele SMURD pentru a prelua pacienții din Spitalul Județean Buzău sau alte unități medicale de pe raza județului.
Printre acestea, au fost enumerate stadionul de atletism din municipiul Buzău, exclus deoarece va intra într-un proces de reabilitare, și baza aeriană de la Boboc, exclusă luând în considerare efectele fenomenelor meteorologice manifestate în timpul iernii, care conduc de obicei la blocarea căilor de acces.
Prefectul Județului Buzău, Leonard Dimian, a transmis conducerii MAI o propunere oficială de amenajare a unui heliport în incinta Centrului Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău.
Plecând de la condiția majoră că bolnavii trebuie preluați cât mai rapid, iar locul de aterizare a elicopterelor SMURD trebuie să se facă în condiții de siguranță, s-a concluzionat că spațiul cel mai potrivit pentru misiuni medicale este un teren cu suprafața de 2000 mp al Centrului Multifuncțional de Pregătire Schengen, din municipiul Buzău.
Cele mai citite articole
Locația a fost evaluată și s-a constatat că este nevoie de o investiție minimală pentru desfășurarea de misiuni aeromedicale SMURD, cum ar fi instalarea unui sistem special de iluminat și asfaltarea căii de acces și a platoului.
„E spațiul cel mai potrivit pentru misiuni medicale. ”În cursul anului 2019, în cadrul unei activități de promovare a profesiei militare, un elicopter a aterizat în condiții de siguranță pe platoul amenajat în curtea Centrului și echipajul tehnic de specialitate prezent la acțiune a apreciat că este suficient spațiu pentru aterizarea a trei elicoptere tip EC 135”, a anunțat prefectul Leonrad Dimian.
Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău asigură protecția perimetrului atât prin măsuri tehnice, respectiv bariere perimetrale, supraveghere video, dar și prin personal propriu de supraveghere, existând un dispecerat funcțional 24/24 ore.
Ideea este agreată și de medicii din Urgențele Spitalului Județean Buzău. ”Este mai aproape de spital decât stadionul de stletism, iar aici nu trebuie îndepărtați civilii care fac sport. E mai convenabil și decât la Boboc, unde ne gândiserăm noi”, a precizat medicul Adrian Zoican, șeful UPU Buzău.
Propunerea Instituției Prefectului Buzău a fost înaintată către Ministerul Afacerilor Interne spre analiza posbilității alocării sumelor necesare pentru amenajarea acestui heliport