Preoții vor desemna persoane responsabile cu identificarea suspecților de coronavirus, în timpul slujbelor

de WTA.ro

Catedrala-Voievodală-Buzău-1068x801

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a luat măsuri, în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit unui comunicat, lăcașurile de cult vor fi deschise tuturor celor care doresc să se roage în particular sau participând la slujbele religioase specifice acestei perioade bisericești, în limita numărului de 50 de persoane, stabilit de autorități.

În bisericile unde există doi sau mai mulți preoți slujitori, sfintele slujbe vor fi oficiate, prin rotație, de câte un preot, ajutat la strană de un cântăreț bisericesc.

Începând cu Duminica a 3-a din Postul Mare și până la praznicul Învierii Domnului, Sfânta Liturghie din duminici și sărbători poate fi săvârșită și în exteriorul lăcașului de cult, respectiv în pridvorul deschis al bisericii sau într-un alt spațiu, amenajat ca altar de vară.

Pe ușa de intrare în lăcașul de cult, în exterior, vor fi afișate măsurile de prevenție adoptate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Înainte de a pătrunde în sfântul lăcaș, credincioșii vor primi dezinfectant pe bază de alcool pentru igienizarea mâinilor, din partea unei persoane desemnate de preotul paroh, care va purta mănuși medicale și mască de protecție.

De asemenea, credincioșii vor fi îndrumați să-și șteargă bine talpa încălțămintei pe suprafața special amenajată în acest scop, cu cloramină.

În proximitatea pangarului, se va așeza o măsuță cu o tavă specială, pentru pomelnicele credincioșilor, pe care o altă persoană desemnată le va duce preotului în Sfântul Altar, spre pomenire.

Aceeași persoană, purtând mănuși medicale și mască de protecție, va îndruma pe credincioși să ocupe locurile din sfântul lăcaș, păstrând între ei o distanță de cel puțin un metru.

Icoanele, mânerele de la uși și alte suprafețe cu care credincioșii intră în contact, în mod firesc, vor fi șterse cu dezinfectant, cât mai des posibil, de o altă persoană care va purta, de asemenea, mănuși medicale și mască de protecție.

Cele mai citite articole

”Preoții vor desemna persoane responsabile cu identificarea, în timpul slujbelor, a credincioșilor care prezintă simptome specifice contaminării cu Covid-19 (tuse, strănut, curgerea nasului), cu scopul de a-i îndruma să părăsească lăcașul de cult, prevenind astfel îmbolnăvirea altor persoane”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Preoții vor explica credincioșilor necesitatea respectării cu strictețe a măsurilor profilactice impuse de autorități, îndemnându-i pe vârstnici și persoanele care vor simți cele mai ușoare simptome de îmbolnăvire să rămână la casele lor, de unde se pot ruga, în același timp liturgic, împreună cu credincioșii din biserici.

Preoții vor asigura asistență religioasă și duhovnicească la domiciliu (Spovedanie și împărtășirea cu Sfintele și Preacuratele lui Hristos Taine) credincioșilor bolnavi sau nedeplasabili, așa cum au procedat și până acum.

”Din motive lesne de înțeles, anul acesta, se suspendă vizitarea credincioșilor de către preoți, cu prilejul molitvei postului, acolo unde există o astfel de tradiție”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei.

Slujba înmormântării va fi oficiată în capelele mortuare sau în lăcașurile de cult, cu participarea unui număr cât mai redus de persoane și cu respectarea acelorași reguli de igienă menționate mai sus. În ceea ce privește parastasele, se recomandă ca acestea să fie săvârșite și la mormintele celor răposați.

Până la sfârșitul lunii aprilie, se suspendă toate cercurile pastorale, excursiile culturale, pelerinajele religioase, în țară și în străinătate, concursurile și alte activități de tineret, precum și activitatea celor două corale ale catedralelor din Buzău și Focșani.

Activitatea cantinei sociale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei va fi continuată și în aceste circumstanțe, însă beneficiarii nu vor mai primi hrană caldă la domiciliu, ci pachete cu alimente neperisabile.

Pentru ajutorarea persoanelor vârstnice, izolate în propriile locuințe, preoții vor implica tineri voluntari din parohii, pentru procurarea de alimente și medicamente de strictă necesitate, pe care le vor duce la casele acestora, în condiții de igienă.

Punerea în aplicare a acestor măsuri va fi realizată de slujitorii sfintelor altare, cu sprijinul comitetelor parohiale și al voluntarilor din parohii, un rol important în acest sens având „Comitetul local al Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru sprijinirea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor”, constituit recent cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Cele mai citite articole