APEL PENTRU SALVAREA ECONOMICĂ A TURISMULUI DOBROGEAN

de WTA.ro

Ținând cont de situația dezastruoasă în care sunt în prezent operatorii turistici din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre, veniți după cinci-șapte luni de venituri zero, perioadă în care tot profitul încasat în 2019 l-au investit pentru creșterea gradului de satisfacție a turiștilor și pentru cheltuieli cu personalul, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, căreia i s-a alăturat industria ospitalității din județul Constanța, depune eforturi pentru a conștientiza Guvernul României asupra situației dramatice în care se află aceste întreprinderi sociale și angajații lor.

Înțelegem situația excepțională prin care trece țara, asigurăm toate măsurile de izolare impuse de către Guvern și toate măsurile întreprinse de acesta pentru a reduce criza cauzată de pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, nu putem amâna soluționarea urgentă a consecințelor economice și a lipsei de măsuri care trebuiesc implementate imediat de către Guvern pentru a diminua pierderile companiilor de turism, ba mai mult, pentru a salva companiile de turism și angajații acestora de la faliment. Rezultatele vor fi dezastruoase pentru întreaga economie locală și regională.
Pentru a salva aceste companii și pentru a salva turismul din Dobrogea – Delta Dunării și de pe litoral, am înaintat Guvernului, în repetate rânduri, câteva măsuri urgente, aplicabile imediat, care nu impun un efort bugetar semnificativ din partea acestuia. Este nevoie de conștientizarea și aplecarea asupra problemelor cu care se confruntă în acest moment turismul din Delta Dunării și de pe litoral, înțelegerea specificului sezonier al acestora și al efectelor negative care vor rezulta din această inacțiune.
Din momentul declanșării epidemiei, firmele de turism din județele Tulcea și Constanța, multe dintre acestea cu datorii către furnizori, au rămas fără venituri. Lunile martie-mai sunt perioada când aceste companii încasau avansuri pentru sezonul anului 2020, lichidități prin care își asigurau cheltuielile pentru perioada curentă, plăteau furnizorii și finalizau investițiile.
Subliniem că industria ospitalității de litoral (turism și servicii conexe) este cea mai afectată de o puternică sezonalitate (vorbim de numai 3 luni de sezon, cel mult) și de 9 luni de extrasezon! Astfel, ce se va întâmpla în situația în care aceștia nu operează în acest sezon și trebuie să returneze toți banii, sau o parte din bani clienților?

„Cu toate că Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, a trimis Guvernului României două scrisori prin care a semnalat situația gravă în care se află turismul din Delta Dunării, cu propuneri concrete de sprijin și redresare, constatăm că demersurile noastre nu au fost luate în considerare sau se acționează mult prea încet și ineficient. În condițiile în care activitatea turistică în toată Dobrogea este grav afectată, existând pericolul real de faliment al operatorilor economici în proporție de aproape 100%, ne vedem obligați să REVENIM cu o nouă interpelare la nivel guvernamental și parlamentar. Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, i s-a alăturat și industria ospitalității din județul Constanța și împreună facem încă un apel la Guvernul României de a introduce urgent, printre priorități și realizarea unui plan de redresare economică a turismului din Dobrogea. Există viața și după COVID-19!” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.
Printre principalele măsuri pe care le solicităm, care ar soluționa situația curentă, sunt:
1. Toate firmele din turism și activitățile conexe acestora din Delta Dunării și de pe litoral să fie declarate automat ca fiind în stare de urgență, fără necesitatea eliberării unui certificat.
2. Suspendarea plăților pentru utilități (gaz, energie, telefon, internet, etc.) până la data de 31 martie 2021 sau până la data în care această situație se va stabiliza, iar companiile vor începe să obțină venituri. Reeșalonarea acestor datorii după data de 31 martie 2021, pe o perioada cuprinsă între 3 și 5 ani.
3. Suspendarea plăților tuturor datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale, atât pentru firme, cât si pentru angajații din domeniu, până la data de 31 martie 2021.
4. Suspendarea Ordonanţei Nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, astfel încât să existe posibilitatea de a returna clienților contravaloarea pachetelor turistice prin vouchere pe care să le folosească în următorii doi ani, în caz contrar operatorii economici vor intra în insolvență.
5. Acordarea urgentă de către băncile de stat (CEC și EximBank) sau băncile private, a creditelor garantate de stat sută la sută și în limita a 300% din cifra de afaceri/rulaj încasări (în cazul agențiilor de turism) pe anul 2019, pentru capital de lucru, cheltuieli necesare întreținerii, plata salariilor și furnizorilor, credite de investiții cu dobândă 0% si perioadă de grație de minim un an. Această masură ar putea salva societățile, le-ar putea permite să facă investiții, atât în modernizare, retehnologizare, extinderea capacităților, cât și investiții în alte domenii pentru a le asigura venituri până când turismul va putea fi relansat. Această masură le-ar permite să se salveze de la faliment, să-și păstreze angajații și să atragă o parte din forța de muncă disponibilizată in aceasta perioadă.
6. Acordarea unei indemnizații sub formă de ajutor de stat pentru toate firmele din turism și domeniile conexe, inclusiv PFA-uri, de sută la sută din profitul declarat la sfârșitul anului 2019.
7. Acordarea de indemnizații sub formă de ajutor de stat, la nivelul salariului minim pe economie, tuturor angajaților acestor fime, inclusiv PFA-uri.
8. Eliberarea de urgență și prin procedură simplificată, în maxim 5 zile, a oricăror autorizații și avize, necesare pentru investiții noi, prin declarație pe poprie răspundere, de către un birou unic înființat de urgență pe lângă primării. Această masură, alături de creditarea cu prioritate a acestor societăți, va permite ieșirea din situația de criză, le va crea perspective de viitor, va ajuta la păstrarea locurilor de munca, va ajuta economia locală să se dezvolte după perioada de pandemie de Corona Virus.
Începând de mâine, vom trimite în fiecare zi Guvernului, spre implementare, aceste set de măsuri, iar începând de săptămâna viitoare, fiecare societate afectată, care este de acord cu măsurile propuse de noi, va trimite, la rândul său, solicitări pe email către Guvern, până când acesta se va apleca și asupra problemelor noastre, va înțelege situația în care ne aflăm, diferită de situația colegilor noștri din restul zonelor turistice și va acționa în consecință.
Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării i s-au alăturat:
• Asociația Patronatului Turismului din Delta Dunării prin Președinte Daniel Ilușcă;
• Federația Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării prin Președinte Dan Verbina;
• Asociația de Pescari Golovița Jurilovca prin Președinte Cătălin Balaban;
• Asociația Club Bărci Motoare Delta Dunării prin Președinte Marian Filimon;
• Dragoș Simion – reprezentantul transportatorilor;
• Organizația Patronală Mamaia – Constanța prin Președinte Nicolae Bucovală;
• Organizația Patronală Eforie prin Președinte Georgeta Cozma;
• Patronatul Ion Movila Eforie – Techirghiol prin Președinte Iuliana Tasie;
• Organizația Patronală Mangalia prin Președinte Linica Stan;
• Organizația de Management al Destinației Turistice Mangalia și stațiuni prin Președinte Dumitru Filip.

Despre Noi
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și Dobrogea de Nord. Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Primăria Comunei Crișan, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A. „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.; Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.

Te-ar putea interesa