După ce ”vocea unică” a informațiilor despre epidemia noului coronavirus a fost mutată de la Inspectoratul pentru situații de urgență la Instituția Prefectului, de sâmbătă nici această instituție nu mai are voie să furnizeze informații despre evoluția pandemiei în județul Sibiu.
Decizia a fost luată de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne, care, printr-o adresă semnată de secretarul de stat Gheorghe Sorescu, a notificat toți prefecții să limiteze informațiile pe care le furnizează la nivel local. ”Prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că, începând cu data de 21 martie 2020 nu veți mai comunica niciun fel de informații referitoare la: numărul de teste COVID-19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate, starea de sănătate a pacienților depistați pozitiv cu Covid-19”, se arată în adresa respectivă.
Tot în cursul zilei de sâmbătă, Instituția Prefectului a emis un comunicat de presă în care reiterează lista informațiilor pe care nu le vor mai comunica. ”Orice comunicare cu privire la aspectele menționate anterior se va face DOAR de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică”, se arată în respectivul comunicat. Potrivit căruia, de la Instituția Prefectului Sibiu mai pot fi furnizate date despre măsurile luate împotriva răspândirii virusului, locuri de carantină, numărul de persoane izolate sau numărul de persoane aflate în carantină.
Rațiunea unei astfel de decizii nu a fost, însă, comunicată. ”Suntem în situația dată. Sunt decizii luate și care trebuie executate ca atare”, a comentat, scurt, prefectul Sibiului, Mircea Crețu.
”La nivel local, vom transmite în continuare DOAR informări legate de:
– măsuri pentru împiedicarea răspândirii și pentru combaterea COVID-19
– amenajarea de noi locuri de carantină, fără precizarea locației
– primirea de material și echipamente de protecție
– despre măsurile de ordine publică
– numărul de persoane izolate
– numărul de persoane aflate în carantină”,
Comunicat Instituția Prefectului Sibiu
Exemplu de informații
Prin urmare, buletinul informativ al Instituției Prefectului emis în cursul zilei de sâmbătă informează doar faptul că la nivelul județului sunt 1.715 persoane în izolare și alte 110 în carantină (față de 1.335 de persoane în izolare și 94 de persoane în carantină anunțate în cursul zilei de vineri).
Totodată, buletinul emis de Prefectură mai amintește de misiunile de ordine și pază ale Jandarmeriei și, respectiv Poliției sibiene, numărul de amenzi amendate pentru că nu respectă izolarea la domiciliu (15 persoane plus un fast-food), cuantumul acestor amenzi (47.900 de lei). Informațiile locale mai cuprind sfaturile general valabile emise de autorități în această perioadă.
Informațiile defalcate pe județ, eliminate și la nivel național
Din seara zilei de joi, și Institutul de Sănătate Publică a restrâns informațiile furnizate publicului și, implicit, presei. Harta cu numărul de cazuri de persoane infectate cu coronavirus pe fiecare județ, precum și cu numărul celor izolați sau în carantină, a celor decedați sau vindecați a fost restricționată doar la informații valabile la nivel național. Decizia a fost luată tot de către Grupul de comunicare strategică.
În acest context, au apărut inițiative independente care centralizează datele oficiale și le rearanjează, defalcat, pe fiecare județ. O astfel de inițiativă este cea a Agenției geo-spatial.org, a cărei hartă actualizată o puteți consulta aici.
Post-ul Autoritățile restrâng ”sursele oficiale de informații”. Doar Bucureștiul mai spune ce se întâmplă la Sibiu apare prima dată în Turnul Sfatului Online.