Avarie majoră la stația electrică a UM Sadu! Noul director al Parcului Industrial Gorj din Bumbești-Jiu a rezolvat problema în patru zile

de WTA.ro

Numirea noului director al Parcului Industrial din Bumbești-Jiu, pe 3 martie, a coincis cu înregistrarea unei avarii majore la stația electrică a UM Sadu, fapt care a lăsat unitatea, aparținând Consiliului Județean Gorj, două săptămâni fără curent electric. Eftemie Popescu, cel care a preluat mandatul de director al Parcului Industrial Gorj, a reușit performanța de a remedia avaria, în doar patru zile, în prezent cei șapte agenți economici care funcționează în incintă reluându-și activitatea.

Noul director susține că se pot evita astfel de avarii doar dacă rețeaua electrică și stația electrică va fi reabilitată, cu fonduri acordate de CJ Gorj, în calitate de unic acționar.
Eftemie Popescu anunță însă că a primit promisiunea președintelui CJ Gorj, Cosmin Popescu, că în perioada imediat următoare se va acorda maximă atenție acestei investiții prioritare pentru buna funcționare a parcului.
Directorul spune că este în negocieri cu două firme, care vor să presteze în Parc activități de producție și depozitare, iar pentru asta are nevoie ca astfel de avarii să nu se mai întâmple.
Mandatul de director a fost preluat de către Eftemie Popescu pe 3 martie 2020, în interimat, până se va organiza concurs de selecție conform Ordonanței 109.
Fostul director a rămas membru în Consiliul de Administrație.
A.STOICA

Te-ar putea interesa