Solutiile de securitate sunt menite sa ajute angajatii din sanatate in contextul in care numarul atacurilor informatice care exploateaza subiectul coronavirus a crescut de aproape cinci ori pe durata pandemiei.
Producatorul de solutii de securitate informatica Bitdefender a anuntat ca va oferi gratis solutii de securitate destinate mediului de business tuturor institutiilor sanitare din lume, ca parte a unui demers de a le sprijini pe durata pandemiei COVID-19.
Institutiile sanitare de toate dimensiunile, de la cabinete stomatologice si oftalmologice pana la spitale regionale de mari dimensiuni, pot solicita acces gratuit la intreg portofoliul de produse vizitand www.bitdefender.com/freehealthcaresecurity. Pentru organizatiile cu peste 1.000 de angajati, Bitdefender pune la dispozitie si un serviciu de administrare a securitatii IT, astfel incat unitatile sa poata beneficia de protectie 24/7 chiar daca nu au personal de specialitate numeros.
Datele Bitdefender arata ca numarul atacurilor informatice periculoase legate de COVID-19 a crescut cu 475% in martie fata de luna precedenta si e asteptat sa urce de pana la cinci ori pana la finalul lunii martie comparativ cu februarie. Cele mai multe raportari de atacuri informatice au fost inregistrate in Statele Unite ale Americii, Turcia, Franta, Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Canada, Romania si Thailanda, dupa ce campaniile de malware au tintit cu precadere tarile cu cele mai multe cazuri depistate de infectii cu coronavirus.
„Hackerii actioneaza oportunist si lipsit de orice etica si profita de aceste vremuri de incertitudine ca sa infecteze cele mai vulnerabile tinte cu amenintari informatice, tentative de inselaciune si frauda online. Suntem recunoscatori pentru munca personalului medical si vrem sa ii sprijinim oferind protectie pentru informatiile sensibile ale organizatiilor intr-un mod in care sa le asigure desfasurarea neintrerupta a activitatii, respectiv sa trateze pacienti si sa incetineasca raspandirea virusului”, spune Florin Talpes, CEO al Bitdefender.
Atacurile informatice la adresa spitalelor pot paraliza activitatea daca, de exemplu, datele medicale ale pacientilor internati sunt blocate. De-a lungul timpului, atacatorii au infectat in repetetate randuri dispozitive medicale cu ransowmare si au solicitat apoi recompensa pentru redarea accesului la date, printre tinte fiind si spitale din Romania.
Accesul la solutiile de securitate enterprise Bitdefender va fi oferit in prima faza pana la finalul lunii iunie pentru o perioada de 12 luni.
Romania, in top zece mondial al atacurilor informatice legate de COVID-19. Numarul de atacuri a crescut de cinci ori intr-o luna
Numarul de atacuri informatice care exploateaza subiectul pandemiei coronavirus a urcat de cinci ori in martie fata de februarie, de la 1.448 la peste 8.000, iar Romania ocupa locul al noualea in lume in topul raportarilor. Unitatile medicale vizate cel mai frecvent sunt spitalele, clinicile, farmaciile si distribuitorii de echipamente medicale, in principal cu informatii despre proceduri medicale sau terapii pentru tratarea infectiei cu COVID-19, dar si cu produse medicale care inca sunt disponibile in stoc.
De regula, mesajele sunt trimise in numele unor institutii precum Organizatia Mondiala a Sanatatii, NATO, UNICEF.
„Fenomenul COVID-19 este atat o epidemie biologica, cat si una informatica. Industria serviciilor medicale e pusa la incercare nu doar de virusul in sine, cat si de amenintari informatice precum ransomware. Cazul spitalului atacat recent in Cehia este un exemplu dur care ne arata ca infractorii informatici nu au scrupule si tintesc chiar institutiile care le-ar putea ingriji rudele, sau, curand, chiar pe ei insisi. Mai rau, spitalul respectiv este si unul din cele mai mari laboratoare de testare impotriva COVID-19, iar atacul informatic impiedica eforturile de combatere a pandemiei”, spune Filip Truta, specialist in securitate informatica la Bitdefender.
Circa o treime dintre atacurile pe tema COVID-19 tintesc autoritati publice si institutii sanitare.
De ce sunt spitalele mai vulnerabile
Industria sanatatii este printre cele mai vulnerabile la atacuri informatice. In jur de doua treimi dintre unitati au fost afectate de o amenintare informatica la un moment dat, conform unor studii recente. Furnizorii de servicii medicale sunt o prada usoara pentru infractorii informatici, ei exploatand lacune atat in sistemele informatice, cat si erori umane. Multe din echipamentele electronice folosite in spitale nu pot fi protejate cu solutii traditionale de securitate, iar doctorii, asistentii si infirmierii nu sunt instruiti adecvat sa depisteze un potential atac informatic. Deseori, departamentul IT este si el slab pregatit sa opreasca un atac in curs.
In cazul unui atac de tip ransomware, atacatorii cripteaza date precum istoricul medical al pacientilor si blocheaza apoi interventii chirurgicale sau tratamente, punand vieti in pericol. Asa cum s-a intamplat si in Romania, conducerea unui spital poate fi fortata sa plateasca recompensa pentru deblocarea datelor, daca de asta depinde evolutia unui pacient. In plus, datele bolnavilor se pot vinde cu pana la 400 de dolari pe internetul ascuns, iar cumparatorii folosesc informatiile din fise in campanii de frauda.
Specialistii in securitate informatica de la Bitdefender recomanda instruirea personalului medical si auxiliar cu privire la amenintarile informatice ale momentului si folosirea unei solutii de securitate performante pentru protejarea infrastructurii impotriva atacurilor cibernetice.
bitdefender.ro
The post Bitdefender ofera gratis solutii de securitate tuturor spitalelor din lume appeared first on ZiarMM.