COVID-19: Polițiștii locali, la ușa locuitorilor și a asociațiilor de proprietari din Târgu Jiu

de WTA.ro

Poliția Locală Târgu Jiu continuă acțiunile de prevenire și limitare a răspândirii noului Coronavirus. În prezent, polițiștii locali desfășoară acțiuni de informare a ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI și a persoanelor care locuiesc în blocurile de locuințe, cu privire la:

➡ igienizarea și dezinfecția proprietății comune:
✅ în virtutea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 196 din 2018, asociațiile de proprietari au obligația de a asigura igienizarea și dezinfecția proprietății comune a blocurilor de locuințe (uși de acces, interfon, lift, scări de acces, balustrade, etc.),

➡ obligațiile instituite persoanelor care se întorc din zone declarate roșii, galbene sau de risc epidemiologic, precum și a persoanelor care se află în autoizolare la domiciliu;

➡ numerele de telefon care pot fi apelate de către persoanele care se întorc din zone declarate roșii, galbene sau de risc epidemiologic;

➡ numerele de telefon care pot fi apelate de către cetățenii care au informații despre persoanele care se întorc din zone declarate roșii, galbene sau de risc epidemiologic;

➡ alte recomandări privind conduita socială în condominii, pentru prevenirea răspândirii CoVid-19, cum ar fi:
✅ evitarea contactului neprotejat al mâinilor cu interfonul, clanțele ușilor de acces, butoanele de la lift, balustradele;
✅ limitarea contactului cu alte persoane;
✅ păstrarea distanței sociale.

VĂ RUGĂM INSISTENT SĂ NU IEȘIȚI DIN CASĂ DECÂT DACĂ ESTE ABSOLUT NECESAR!

Te-ar putea interesa