Deputații au votat din nou ca angajații serviciilor SMURD din localitățile mici să fie preluați de ISU

de WTA.ro

Proiectul de lege privind preluarea angajaților cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanțarea autorităților locale, de către Inspectoratele pentru Situații de Urgență a fost votat din nou de Camera Deputaților în ședința din data de 23 aprilie, în calitate de primă cameră sesizată. Proiectul a fost votat inițial în toamna anului trecut dar a fost respins de la promulgare de către președintele României, Klaus Iohannis, și retrimis pentru reexaminare.

Propunerea legislativă privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu prevede preluarea angajaților cu pregătire paramedicală SMURD de către Inspectoratele pentru Situații de Urgență din cauza imposibilității autorităților publice locale de a suporta cheltuielile de funcționare ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență.

”Este vorba de cheltuieli de întreținere a echipajelor de intervenție și a celor necesare salarizării personalului angajat al serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Astfel, se constată insuficiența fondurilor financiare necesare asigurării funcționării acestor echipaje, fapt ce conduce la imposibilitatea menținerii în activitate a acestui personal. Având în vedere experiența de care se bucură personalul dorit a fi preluat, reiese beneficiul pe care îl constituie această preluare pentru intervențiile pe care le vor desfășura în scopul salvării vieților oamenilor”, se precizează în Expunerea de motive a proiectului.

În cererea de reexaminare, președintele statului a subliniat că deși ”legea menționată are ca scop instituirea unor măsuri de natură să rezolve problemele cu care se confruntă autoritățile administrației publice în finanțarea activității de acordare a primului ajutor, o serie de dispoziții ale acesteia, ce vizează atât funcționalitatea în sine a programului, cât și statutul personalului preluat, prin neclaritatea sau impredictibilitatea acestora pot conduce la compromiterea scopului urmărit de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea actului normativ de către Parlament”.

Președintele a considerat că programul pilot ar trebui reglementat astfel încât să fie prevăzute durata, procedura de evaluare, eficiența și consecințele acestuia.

Forma adoptată inițial de Parlament adoptată din nou

În urma reexaminării proiectului de către Comisia pentru sănătate și familie, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională s-a decis respingerea cererii de reexaminare și adoptarea proiectului de lege în forma adoptată inițial de Parlament.

Cele mai citite articole

”Este important de subliniat că această categorie de personal ce se dorește a fi preluată este specializată și pregătită în vederea acordării primului ajutor. Prin preluarea efectivelor din cele cinci județe se obține dobândirea de către Inspectoratele pentru Situații de Urgență a unui personal cu înaltă experiență, care va asigura o mai bună intervenție în cazul situațiilor de urgență. În situația nepreluării și disponibilizării personalului în localități cu comunități mici, la nivelul cărora echipajul de prim ajutor reprezintă singura capabilitate de răspuns a acestora în domeniul asistenței medicale de urgență în faza prespitalicească, și dau câteva exemple – Nădlac și Vinga județul Arad, Simeria, Petrila și Vulcan în Hunedoara, Acățari, Deda, Ibănești, Iernut, Luduș, Miercurea Nirajului, Râciu și Sovata în județul Mureș, Copșa Mică, Dumbrăveni în Sibiu – timpul de răspuns va crește, în contextul în care Inspectoratele pentru Situații de Urgență nu dispun de resurse pentru înlocuire, aspect ce poate duce la pierderea de vieți omenești”, a precizat Conf. Dr. Florin Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

La rândul rău, Dr. Vass Levente, secretarul Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților a declarat: ”În orice sistem de finanțare matură a sistemului sanitar, aproximativ 2% din banii sănătății se duc pe finanțarea urgențelor, pe finanțarea serviciilor medicale prespitalicești. Este foarte importantă această modificare legislativă, care aduce o nouă sursă de finanțare pentru sistemul sanitar, în condițiile în care în Germania se cheltuie aproximativ 7.000 de euro pe locuitor/pe an, în sănătate, iar la noi, în țară, această sumă se situează undeva la 600 de euro. Este foarte important ca măcar din acești 600 de euro, bani puțini și se vede acest lucru în timpul pandemiei, Ministerul de Interne preia o sarcină și încearcă cu contribuția sa financiară să ajute oamenii din aceste județe să ajungă la serviciile SMURD mult mai ușor și mai repede”.

Proiectul a fost votat de plenul Camerei Deputaților, urmând să fie trimis la Senat, cameră decizională.

Arina TOTH

 

 

 

Post-ul Deputații au votat din nou ca angajații serviciilor SMURD din localitățile mici să fie preluați de ISU apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa