Dezinfecția scărilor de bloc din Alexandria

de WTA.ro

În ordonanța militară numărul 4 au fost dispuse o serie de măsuri și pentru autoritățile publice locale. Mai exact, acestea trebuie să asigure montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.
”Încă de ieri, municipalitatea alexăndreană, prin Administrația Domeniului Public și Societatea de Adiministrare Imobile, din subordinea consiliului local, a început operațiunea de dezinfecție pe fiecare scară de bloc. Sperăm ca în trei zile să terminăm toate scările din municipiu.

Dezinfectie
Dezinfectia scarilor de bloc

Ca procedură, pentru balustrade, pardoseală, lifturi se folosește hipoclorit, 5%, iar pentru alte spații, biocid. Vom realiza, împreună cu ADP-ul, pe domeniul public, folosind tunurile utilizate la dezinsecție, cele mari, dezinfecție terestră, utilizând tot biocide. Preocuparea noastră este să intrăm în posesia unor dozatoare, pe care să le montăm la fiecare scară de bloc cât mai repede. Imediat ce le vom achizi’iona le vom monta, împreună cu biocidul respectiv”, asta a declarat primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin.
În reședința județului sunt 800 de de bloc, pe care, periodic, autoritățile trebuie să efectueze dezinfecția.

Articolul Dezinfecția scărilor de bloc din Alexandria apare prima dată în Știri de ultima oră din Teleorman.

Te-ar putea interesa