Deși am fost de mai multe ori prin sala celor de la Syndicat Gourmet, am decis ca în vremurile astea de pandemie, când toate restaurantele au sălile închise, tot de la ei să comand. Și asta pentru că mi-a plăcut modul în care și-au promovat oferta de livrare la domiciliu: ”noi cumpărăm local, tu comanzi de la noi, așa ne ajutăm unii pe alții”.
Prin urmare, vineri cam după prânz, am intrat pe pagina lor de Facebook. Unde era anunțat meniul pentru ziua respectivă și faptul că livrările de prânz trebuie comandate până la ora 11:30, iar cele pentru cină, până la 16:30. Am dat click pe linkul de comandă și mi s-a deschis un formular ”Google Docs”, simplu făcut, în care după alte fix cinci click-uri de mouse (trei pentru numărul de porții, unul pentru intervalul orar de livrare și unul pentru modalitatea de plată), după completat numele, numărul de telefon și adresa, aveam comanda lansată. Care era promisă a fi livrată între 18:00 și 20:00.
Cu aproximativ două ore înainte, am fost sunat pentru a-mi se confirma ora aproximativă la care îmi va fi adusă comanda. Chiar de către Ioan Bebeșelea, bucătarul inimos cu producătorii locali al micului restaurant. ”Vin în jur de 19:00”, a comunicat Bebeșelea, căci tot el este cel care a făcut și livrările, cu un traseu stabilit pe baza comenzilor primite. A ajuns cu 15 minute mai repede decât estimarea, căci în vremuri de pandemie și traficul e mai lejer.
L-am așteptat afară, lângă un loc de parcare liber. A coborât din mașină, s-a dezinfectat pe mâini cu mișcări care îi păreau deja naturale, ne-am salutat cu cotul și a scos punga în care comanda îmi era deja pregătită. Plătit cu cardul după cum anunțasem la comandă, luat la revedere, urcat rapid în casă.
Mâncarea, în plasă biodegradabilă. Fiecare preparat – împachetat separat și, pe alocuri, cu evidentă grijă (cum ar fi de exemplu crutoanele pentru supa cremă, grupate de parcă s-ar fi jucat cu ele să le aranjeze, după care să le împacheteze și în șervețel și să le înfofolească și într-o pungă).
Cu toate că, în mașină, pungile au stat în cutii din-acelea ”termice”, până la mine pe masă mâncarea când a ajuns nu mai era caldă. Ciorbele aveau o oarecare temperatură mai ridicată, dar tot prin cuptorul cu microunde au trecut înainte de a le turna în farfurie (și asta numai pentru că îmi era lene să mai golesc în ”oale și olișoare” pentru a încălzi mâncarea așa cum e sănătos, pe plită).
Dincolo de dezavantajul temperaturii (of, ce ne mai place să ne plângem), lucrul mai puțin avantajos al livrării la domiciliu din restaurantele clasice e acela că recipientele nu sunt deloc prietenoase cu mâncărurile ”non-fast-food”. Prin urmare, primiți sub această rezervă fotografiile care însoțesc acest articol. Și, pentru a gândi pozitiv, gândiți-vă că aveți șansa de a vă realiza propriul ”plating”.
Supă-cremă de leurdă, în ”plating” propriu
Din oferta de vineri a celor de la Syndicat Gourmet, am ales din toate. Căci aveau de oferit ciorbă de salată cu slănină și ou, supă-cremă de leurdă, tocană de cartofi cu cârnați de mangalița, ”steak” de dovleac cu țelină și legume la cuptor și gogoși cu dulceață de zmeură. Adică câte un preparat atât pentru vegetarieni, cât și pentru cei care încă nu au văzut ”The Game Changers”.
Aici, o ciorbă de salată cu gust ca la bunică-mea
Inițial, gustul leurdei mi s-a părut ciudat. Apoi am mai încălzit supa, am turnat-o în farfurie și, printre crutoanele presărate, culoarea nu mi s-a mai părut atât de ciudată. Gustul de leurdă, cu țelină din plin, până la urmă mi-a început cina într-un ton optimist. După care, însă, am gustat din ciorba de salată. Și mi-a părut rău că nu am cerut două porții. Curcubeu pe cerul gurii e puțin spus. M-a năpădit primăvara de la bunici, cu toată mâncarea aia gătită din grădina din spatele șurii, cu gust acrișor și cu țelină, morcov, franjuri de ou și, evident, salată.
”Steak-ul” de dovleac cu spanac și alte verdețuri. În varianta de dinainte de a trece pe la microunde
”Steak-ul” de dovleac a însemnat țelină cu coajă, păstârnac, broccoli, dovleac și conopidă, trecute prin foc. Eu nu prea sunt prieten cu veganii, dar combinația de dovleac cu spanac acrișor nu e o idee deloc rea. Pe care nu am stat să o aprofundez, însă, foarte mult căci pentru mine am comandat tocănița. Mâncare cinstită, cu ditamai cârnațul afumat și ciopârțit prin farfurie, cât să arate că el e stăpân în gusturi. Printre cartofi și morcov și ardei, varză acră făcută franjuri care era pusă alături ar fi fost de mare clasă. Dar a fost doar ”bună” din cauza mea: când am băgat caserola în cuptorul cu microunde, am uitat să scot și varza pusă alături de tocăniță.
Până acasă, tocănița aia a ajuns să invadeze și zona de varză acră. Dar tot ”dumnezăiască” a fost
Gogoșii, mici ca dimensiuni, au fost ceea ce trebuie mai apoi. Căci, dacă tot nu eram în restaurant, pentru desert m-am putut trânti în fața televizorului. Și, înainte să apăs pe play, să savurez combinația aia cu smântână de casă (nu din găleți de la Metro) și o dulceață de zmeură de parcă era de la mama.
Cina din vremuri de pandemie, livrată de Syndicat Gourmet m-a costat 113 lei: 12 lei o ciorbă de salată, tot atât pentru supa-cremă de leurdă, 46 de lei cele două porții de ”steak” de dovleac, 23 de lei pentru super-tocana de cartofi și 20 de lei pentru cele două porții de gogoși.
Stați acasă!
Post-ul Restaurant în vremuri de pandemie. Cu leurda-cremă, prin cuptorul cu microunde apare prima dată în Turnul Sfatului Online.
