Sara pe deal – Poezia iubirii și a naturii a lui Mihai Eminescu

Sara pe deal este o poezie scrisă de Mihai Eminescu și publicată în revista literară “Convorbiri literare”, în anul 1885.

Poezia a fost creată între anii 1871-1872, la Viena. Ca specie literară, poezia este o idilă cu influențe de pastel, în care se conturează o imagine armonioasă între două planuri: natural și uman.

Esența poemului Sara pe deal este identică cu a unor poezii autobiografice, în care Mihai Eminescu evoca natura ce se înfiora la tremurul creat de sentimentul de dragoste.

Sara pe deal este poemul dorului și al dragostei. Este aspirația tânărului ce dorește atingerea idealului. Încercat de dor, el își proiectează în vis o poveste de iubire pe care o trăiește la intensitate absolută.

Din perspectiva lui Mihai Eminescu, această ipostază a dragostei, în care omul descoperă echilibrul universului, reprezintă un punct de reper în armonie cu însăși viața “Astfel de noapte bogată, /Cine pe ea n-ar da viața lui toată?”.

Mihai Eminescu – Poezia naturii și a iubirii

Sara pe deal este o poezie eminesciană ce tratează tema naturii și a iubirii, conturând o imagine a paradisului în care dorința spre dragoste este inocentă, poetul având credința în absolutul iubirii.

Mihai Eminescu a încercat prin descrierea naturii, potențarea iubirii. Acest aspect poate fi observat încă de la primele versuri ale poeziei, unde elementele planului naturii sunt în corespondență cu cele din planul uman.

Prin structura și conținutul ideatic al poeziei, Mihai Eminescu oferă o ipostază a iubirii în cadrul protector al naturii, opunându-se aspectelor vieții cotidiene, artificializate de norme sau obiceiuri.

Poeziile sale se remarcă prin limbajul armonios încărcat de forța expresivă a ideilor despre dragostea ideală.

Poemul Sara pe deal – Particularitățile poeziei eminesciene

• Poezie scrisă de: Mihai Eminescu
• Curentul literar: Romantismul
• Anul apariției poeziei: 1885
• Volumul de poezii: Poemul a apărut prima dată în revista literară “Convorbiri literare”.
• Tema poeziei: Aspirația poetului către iubirea ideală, absolută

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale, 
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, 
Apele plâng, clar izvorând în fântâne; 
Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine. 

Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, 
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, 
Stelele nasc umezi pe bolta senină, 
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. 

Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, 
Streșine vechi casele-n lună ridică, 
Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, 
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână. 

Și osteniți oameni cu coasa-n spinare 
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, 
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, 
Sufletul meu arde-n iubire ca para. 

Ah! în curând satul în vale-amuțește; 
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește: 
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, 
Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă. 

Ne-om răzima capetele-unul de altul 
Și surâzând vom adormi sub înaltul, 
Vechiul salcâm. — Astfel de noapte bogată, 
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

Poezia Sara pe deal – Tema poeziei

Tema poemului este una de natură romantică, în care este reliefată dorința poetului pentru trăirea unei povești de iubire ideală, proiectată într-un cadru protector al naturii.

Ideea centrală a textului liric surprinde intensitatea dragostei și aspirația celor doi parteneri de a trăi această emoție pe deplin. În această poezie, sentimentul de iubire capătă conotații cosmice, marcate de influența filozofică.

Asemenea unui cântec de iubire, poezia concentrează sentimentul puternic al poetului sub amprenta unei melancolii delicate.

Motivele literare ce se regăsesc în textul liric sunt:

• Salcâmul – „Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,”;
• Luna – „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,”;
• Stelele – „Stelele nasc umezi pe bolta senină,”.

Poezia Sara pe deal – Semnificația titlului

Titlul are inclus doi indicatori spațiali:

• Este precizat timpul acțiunii – “Sara”;
• Este arătat spațiul unde se petrece povestea de iubire – “pe deal”.

Titlul este unul specific pastelului, în care:

• “Sara” – este semnul nocturnului și al așteptării ființei iubite, fiind un moment specific romanticilor la limita dintre planul real și cel cosmic;
• “pe deal” – este privit ca un liant între planul real și cel ireal.

Imaginarul poetic transpune realitatea într-o direcție artistică specifică lui Eminescu, în care este reliefată latura sensibilă și inocentă a dragostei. Datorită expresivității cuvintelor, starea cuplului este proiectată într-un viitor neprecizat.

Poezia Sara pe deal – Structura compozițională a textului poetic

Poemul este o idilă cu influențe clare de pastel și este construit din șase catrene dispune în două secvențe lirice:

• I Secvență lirică: Include primele 4 catrene și se concentrează pe conturarea tabloului de pastel împletind elementele rustice cu cele cosmice;
• II Secvență lirică: Cuprinde ultimele două strofe și este sub semnul liricii subiective unde accentele de idilă sunt amplificate.

I Secvență lirică

• I strofă prezintă tabloul unui peisaj rustic, în care elementele vizuale sunt intensificate de cele auditive. Personificarea buciumului ce “sună cu jale” și a apelor care “plâng” subliniază armonia și echilibrul naturii cu emoțiile eului liric ce dorește atingerea iubirii absolute.
• Plânsul este unul purificator ce sugerează dorul cosmic, trăirea în planul uman fiind înălțată în cel cosmic. Se conturează cadrul ideal protector al dragostei celor doi “Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine”.
• În timpul discursului liric din primele versuri, se constată alternarea planurilor: natural cu cel uman, respectiv teluric cu cel astral.
• Strofa a II asociază alternativ imagini descriptive specifice pastelului cu elementele idilei și conturează o descoperire a universului cosmic.
• Motivele simbolice “luna pe cer” și “Stelele …pe bolta senină” au o legătură profundă cu ochii ființei iubite “Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară”. Ochii reprezintă simbolul cunoașterii și al existenței spirituale.
• Ultimul vers din strofa a doua amplifică dorința copleșitoare a experienței iubirii “Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină”. „Pieptul de dor” devine simbol al simțirii și indică capacitatea deosebită de a iubi.
• Strofele III și IV ilustrează cadrul rustic al satului “Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, /Streșine vechi casele-n lună ridică, /Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, /Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.”
• Imaginea auditivă potențează liniștea favorabilă desfășurării idilei romantice. Metafora personificată “murmură-n stână” intensifică sentimentul eului liric.
• Imaginea satului este construită prin intermediul imaginilor vizuale și acustice, susținută de limbajul popular specific idilei.
• Ultimul vers “Sufletul meu arde-n iubire ca para” este construit cu ajutorul unei comparații ce are rolul de înălța dragostea la un nivel cosmic, focul fiind elementul purificator.

II Secvență lirică

• Ultimele două strofe surprinde ritualul dragostei eminesciene sugerând tensiunea și emoția eului liric provocate de fiorul iubirii. Aspirația celor doi îndrăgostiți de a trăi experiența profundă a dragostei este potențată de versul “Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă”.
• Verbele la timpul viitor “sta-vom noi” și “spune-ți-voi” subliniază ideea somnului erotic ce îi proiectează în ritmurile naturii veșnice.
• Se remarcă proiecția dragostei într-un viitor nedefinit și natura protectoare ce izolează îndrăgostiții de ochii lumii. Versurile induc și un optimism sugerat de verbul “surâzând” și transmite euforia și bucuria împlinirii dragostei absolute.
• Conceptul sacrificiului suprem efectuat pentru împlinirea dragostei perfecte este evidențiată de versurile de final “Astfel de noapte bogată, /Cine pe ea n-ar da viața lui toată?”
• Acest sacrificiu poate fi realizat doar de omul de geniu, fiind singurul ce poate aspira la iubirea ideală. Interogativa retorică coincide cu momentul de fericire al existenței sale.

Poemul Sara pe deal – Limbajul poetic și expresiv

Armonia celor două planuri este dată de limbajul poetic specific eminescian, realizat prin intermediul figurilor de stil:

• Epitete stilistice: “luna sfântă și clară”, “vechiul salcâm”, “Ochii tăi mari” – au rolul de a intensifica trăirile sensibile și emoționante ale eului liric;
• Comparații: “Sufletul meu arde-n iubire ca para” – are rolul de a  ridica dragostea la un nivel cosmic;
• Personificări: ”buciumul sună cu jale,”, “Apele plâng” – oferă muzicalitate cadrului natural;
• Metafore: “Stelele nasc umezi”, “Nourii curg”, “murmură-n stână” – acordă sensibilitate și emoție în acord cu trăirile eului liric.

Împletirea imaginilor vizuale cu cele acustice caracteristice pastelului conturează un tablou remarcabil , în care povestea de dragoste este integrată la nivelul suprem:

• Imagini vizuale: “Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,”, “Și osteniți oameni cu coasa-n spinare /Vin de la câmp”;
• Imagini auditive: “Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână”, “toaca răsună mai tare”,
  “Clopotul vechi împle cu glasul lui sara”.

Registrul semantic este unul romantic, în care motivele cosmice (luna, cerul, stelele) se asociază simetric cu motivele tereste (dealul, salcâmul).

Ocurența repetată a elementelor din lexic scoate în evidență valoarea semantică a cuvintelor.

La nivelul prozodiei, se remarcă:

• Măsura versurilor de 12 silabe;
• Ritmul variabil;
• Rima pereche.

Aceste elemente ale prozodiei conferă textului liric o delicatețe și o sensibilitate profundă, fiind o particularitate specifică poeziei eminesciene.

Concluzii

• Sara pe deal este poemul dorului și al iubirii, în care Mihai Eminescu reușește să înalțe acest sentiment la nivelul suprem al idealului.
• Sara pe deal este o poezie eminesciană ce tratează tema naturii și a iubirii, conturând o imagine a paradisului în care dorința spre dragoste este inocentă, poetul având credința în absolutul iubirii.
• Este aspirația tânărului ce dorește atingerea idealului. Încercat de dor, el își proiectează în vis o poveste de iubire pe care o trăiește la intensitate absolută.
• Asemenea unui cântec de iubire, poezia concentrează sentimentul puternic al poetului sub amprenta unei melancolii delicate.
• Ideea poetică evidențiază forța iubirii și aspirația celor doi de a trăi idealul iubirii și de a fi fericiți.
• Poetul a încercat prin descrierea naturii, potențarea sentimentului de iubire.
• Amplificarea dragostei poate fi observată încă de la primele versuri ale poeziei, unde elementele planului naturii sunt în corespondență cu cele din planul uman și ilustrează inițierea poveștii de iubire.
• Conturareaimaginii satului este construită prin intermediul imaginilor vizuale și acustice, susținută de limbajul popular specific idilei.
• Limbajul artistic este susținut de figurile de stil, prozodia și expresivitatea cuvintelor populare.

Prin structura și limbajul artistic al poeziei, Mihai Eminescu surprinde o ipostază a iubirii în cadrul protector al naturii, opunându-se aspectelor vieții cotidiene, artificializate de norme și reguli.