Nova Tv Medias
Spitalul Mediaș NU VA TRATA pacienți pozitivi COVID-19.
În județul Sibiu, singura unitate medicală care va trata pacienți pozitiv COVID-19, va rămâne Spitalul Județean Sibiu. La Spitalul Municipal Mediaș nu vor fi tratați decât pacienți non-covid.
Managerul Spitalului Mediaş, Gheorghe Nicorici, a confirmat că unitatea rămâne suport nonCOVID.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat marți Ordinul de ministru privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19 și Lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2.
Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor reprezintă un document–cadru care instituie pașii care trebuie urmați de managementul unităților sanitare și măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru izolarea și tratamentul cazurilor COVID –pozitive.
De asemenea, documentul conține reglementări privind modul de folosire a echipamentului individual de protecție (PPE) la nivelul unității sanitare, în mod rațional și corect, în funcție de secție, personal și tipul de activitate.
În colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităților de îngrijire a pacienților, a fost elaborată și Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc)
Astfel, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București.
În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii.
Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Au fost incluse în rețeaua de spitale de suport, unități municipale/orășenești și spitale din alte județe preponderent cele cu secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele, decât ale Ministerului Sănătății ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, unități sanitare private).
Articolul Spitalul Mediaș NU VA TRATA pacienți pozitivi COVID-19 apare prima dată în Nova Tv Medias.