Marți, 14 aprilie, preț de câteva ore, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ștefan, a fost oaspete al județului nostru, având întâlniri cu producătorii locali, dar și cu directori ai direcțiilor și instituțiilor cu profil agricol din Giurgiu: Direcția pentru Agricultură Județeană Giurgiu (care, de altfel, a fost chiar gazda întâlnirii), APIA, ANIF, OSPA ,OJFIR OARZ ,U.F.,ITCMS.
Întâlnirea a fost organizată, așa cum spunea chiar secretarul de stat Gheorghe Ștefan, „pentru buna funcționare a instituțiilor deconcentrate ale Ministerului Agriculturii din teritoriu în această perioadă dificilă pentru români și fermieri, la Giurgiu m-am întâlnit cu toți șefii instituțiilor deconcentrate ale Ministerului Agriculturii din acest judet. După ce am fost informat de problemele lor, am vizitat Piața centrală din Giurgiu pentru a verifica modul de aplicare a prevederilor Ordonantelor militare nr 8 si 9 pentru producatorii agricoli. După aceasta, am verificat si modul de pregătire a campaniei de irigații prin vizita de la statia Gostinu care deja a asigurat posibilitatea irigării a 17000 ha conform comenzilor fermierilor din zonă. Fermierii noștri merită ajutorul și sprijinul necondiționat al autorităților. Ei sunt cei ce vor asigura siguranța noastră alimentară.”, mai spunea Gheorghe Ștefan.
La rândul său, gazda evenimentului, directorul DAJ Giurgiu, Petra Ochișor, ne spunea:
„Este un bun prilej pentru a aduce la cunoștința autorităților centrale care sunt, în realitate, problemele cu care se confruntă fermierii noștri. Totodată, este un bun prilej pentru a le explica celor care comercializează produse agricole și alimentare în Piața centrală din municipiu că, în această perioadă în care cu toții trebuie să ne protejăm, trebuie să respecte niște reguli făcute nu să le încorseteze lor drepturile, ci să le asigure sănătatea lor și ale familiilor lor. De asemenea, apropierea sărbătorilor Pascale fac din Piața centrală un furnicar – atât de clienți, cât și de comercianți – astfel că vizita domnului Gheorghe Ștefan a fost un bun prilej de a le explica, fiecăruia, beneficiile pe termen lung ale ordonanțelor militare emise până acum. Pe de altă parte, vizita la stația de irigații Gostinu ar putea fi un mod de a le arăta fermierilor că organizarea în asociații, care apoi să facă contracte pentru asigurarea apei în sol, duce la recoltele dorite în toamnă”, a mai spus Petra Ochișor.
(Jurnal)