Pompierii militari de la Detașamentul Sighișoara și elicopterul SMURD au intervenit, miercuri, 5 februarie în jurul orei 13.00 la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în localitatea Mureni – județul Mureș.
La locul accidentului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere, elicopterul SMURD și o ambulanță de la Serviciul Ambulanță Județean.
”Niciuna din victime nu a fost încarcerată, printre acestea se numără și un copil de 11 luni care prezintă cod verde, celelalte trei victime (adulți) au cod galben. Copilului i se acordă îngrijiri medicale de către mediul aflat la fața locului”, a precizat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.
”Din primele cercetări la fața locului, se pare că o femeie, în timp ce conducea un autoturism din direcția Sighișoara – Brașov, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat din direcția opusă, repsectiv Brașov – Sighișoara”, a transmis Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Cele mai citite articole
Foto: ISU Mureș
Andreea GONDOR
Post-ul FOTO: Accident rutier cu 4 victime dintre care un bebeluș de 11 luni, în localitatea Mureni apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.