Alexandru Ivan, directorul Companiei Aeroporturi București, a demisionat

de WTA.ro

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) a luat act de faptul că Alexandru Ivan a demisionat din funcția de director al instituției. El va rămâne în continuare în funcție până când un nou director va fi numit de Consiliul de Administrație.

„În data de 16 ianuarie 2020, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al CNAB, s-a luat act de demisia înaintată de către domnul George Alexandru Ivan din funcția de director general interimar”, se arată într-un comunicat al CNAB, citat de Digi24.

Potrivit sursei citate, Alexandru Ivan își va exercita atribuțiile până când un nou director va fi numit de Consiliul de Administrație. Acest lucru ar trebui să aibă loc în cel mult 30 de zile.

„În consecință,
în conformitate cu dispozițiile contractului de mandat, încheiat
cu dl Alexandru Ivan, conducerea companiei va fi asigurată în
continuare, până la următoare ședință a Consiliului de
Administrație, de către fostul director general interimar, dar nu
mai mult de 30 de zile, de la data depunerii demisiei. Astfel, domnul
George Alexandru Ivan exercită și în prezent atribuțiile de
director general al CNAB”, se mai precizează în comunicat.

Alexandru Ivan este director general al CNAB din aprilie 2019, după ce Gabriel Stroe a fost demis din funcție.

Pe cine a desemnat Alexandru Ivan să-l înlocuiască

Potrivit G4Media, directorul general al Companiei Naționale „Aeroporturi București”, George-Alexandru Ivan, a semnat o directivă prin care anunță că funcția sa va fi preluată de către Maria Mirela Dinu (foto), șefa Direcției Investiții și Administrativ a companiei.

foto: Ebihoreanul

Dinu a devenit cunoscută pentru afișul cu care și-a făcut campanie electorală în 2012, când a candidat pentru un post de consilier general la București din partea PDL.

foto. G4Media

Te-ar putea interesa