Cetatea Filmului s-a mutat la București. Michael Keaton și Maggie Q filmează în România pentru o superproducție hollywoodiană

de WTA.ro

2020 se anunță încă de la început un an de blockbuster. În sensul propriu al cuvântului, căci prima perioadă a noului deceniu i-a adus în România pe Michael Keaton și Maggie Q, alături de o echipă valoroasă, de care se leagă succese impresionante. Cei mai mari cineaști de la Hollywood au venit în România pentru filmările la “The Asset”, o poveste despre doi asasini de primă mână. Libertatea a avut acces la filmări.

“Filmează Michael Keaton în România”, așa suna telefonul primit din redacție, care m-a trimis ca vântul și ca gândul la hotelul de pe Calea Victoriei, unde se striga “motor, acțiune”.

Este vorba despre actorul nominalizat la Oscar pentru rolul din “Birdman”(2014) și care jucat în numeroase alte producții de excepție. Mă îndreptam spre filmările la “The Asset”, cu Michael Keaton și Maggie Q în rolul principal, pelicula ce spune povestea a doi asasini de primă mână aflați în competiție directă, având secrete importante din timpul războiului din Vietnam.

Când mentorul unuia dintre ei este ucis, sunt nevoiți să facă o alianță de compromis pentru a se întoarce în Vietnam, ca să descopere criminalul.

Din distribuție mai face parte și Samuel L. Jackson, iar echipa din spatele camerelor este la fel de valoroasă ca aceea din fața lor. Scenariul “The Asset” este semnat de Richard Wenk (“The Equalizer 2”, “The Expendables”), filmul e regizat de Martin Campbell, (“The Expendables”, “James Bond -Casino Royale”, “Masca lui Zorro), produs deMoshe Diamant (“Hurricane Heist”), Rob Van Norden (“Rambo”, “Last Blood”) și Arthur Sarkissian (“Rush Hour”).

Din echipă face parte și David Tattersal, directorul de imagine al filmelor “Star Wars” scrise și regizate de George Lucas (“Amenințarea Fantomei” – 1999, “Attack of the clones” – 2002 și “Revenge of the Sith” – 2005). De asemenea, Frame Film, producătorul local pentru asigurarea serviciilor de producție în România, este o companie creată de Andrei Boncea și Dragoș Buliga, ambii cu experiențe notabile în producția de film.

Cu aceste date în minte, am intrat în holul hotelului Continental, care pentru câteva ore urma să se transforme în holul unui hotel din Hanoi, Vietnam.

După ce am fost anunțată politicos că stau “în cadru”, m-am prins că, într-adevăr, mă așezasem pe un fotoliu înconjurat de camere. De altfel, era imposibil să nu realizezi că ai de-a face cu o producție hollywoodiană: de la numeroasele camioane din fața hotelului până la echipamentele complexe și desfășurarea de forțe impresionante.

La un moment dat, în hol
a apărut, în sfârșit, Michael Keaton. Îmbrăcat într-un costum negru, cu
ochelari de soare, actorul ne-a făcut cu mâna tuturor, salutând zâmbitor,
înainte să dispară pe alt culoar, cât ai clipi. Ce am putut constata, în
scurtul timp în care l-am văzut, a fost că, la cei 68 de ani ai săi, cu greu îi
dădeai 50.

Pe Michael Keaton și pe Maggie Q, sosiți în România la începutul lui ianuarie, îi așteaptă zile lungi. Filmările în București vor dura 10 săptămâni, o echipă de peste 200 de români este implicată în munca de producție, precum și peste 100 de figuranți.

Vor fi recreate locuri iconice din Laos, Vietnam sau Londra, dar nici Bucureștiul, cu clădirile sale reprezentative, nu va fi ocolit, pentru că povestea îi aduce pe protagoniști în România. Așa cum holul hotelului de pe Calea Victoriei a devenit holul unul hotel din Hanoi, parcul Herăstrău se va transforma în celebrul parc londonez Regent Park.

Te-ar putea interesa