Consultații de specialitate la Poli II, și pe bază de programare online

de WTA.ro

Începând cu luna februarie, programările pentru consultațiile de specialitate din ambulatorul integrat al Spitalului Clinic Județean Mureș, respectiv Poli II, se pot face și online.

Conducerea unității sanitare dorește să vină în sprijinul pacienților pentru a facilita posibilitățile de accesare a serviciilor medicale de specialitate din cadrul Ambulatorului de Specialitate, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din Târgu-Mureș. Pentru programarea online se selectează de pe pagina web a spitalului meniul Servicii medicale secțiunea Ambulator de specialitate, iar în partea dreaptă a paginii, în câmpurile libere de la rubrica Contact direct se completează numele pacientului, adresa de email, specialitatea și numele medicului la care se dorește programarea. Pacientul va primi feedback pe adresa de e-mail și i se va comunica data și ora la care a fost programat. Programarea se poate face zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 7.00 – 20.00. În continuare, este accesibilă și programarea telefonică, care se poate efectua zilnic, de luni până vineri, tot în intervalul orar 7.00 – 20.00.

”Pe termen lung, prin acest ambulator integrat dorim să creștem accesibilitatea populației din județul Mureș, să îmbunătățim calitatea actului medical, iar prin investigațiile oferite să reușim să efectuăm un diagnostic mai clar pentru a fi oferit un tratament mai complex, să monitorizăm pacientul. În cadrul ambulatorului integrat își desfășoară activitatea medici specialiști și primari, cu multiple competențe, majoritatea deservind și învățământul medico-farmaceutic”, a explicat Dr. Simona Edith Ianosi, director medical al Spitalului Clinic Județean Mureș.

Paletă largă de specialități

În cadrul Ambulatorului de Specialitate al Spitalului Clinic Județean Mureș sunt oferite servicii medicale în specialitățile Neurologie, Dermato-venerologie, Obstetrică-Ginecologie, Endocrinologie, Oftalmologie, Pediatrie, Urologie, Ortopedie, Medicină Internă, Pneumologie, Chirurgie, Cardiologie, Neuropsihiatrie Pediatrică și Diabetologie. Consultațiile sunt gratuite, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic specialist. Consultațiile pot fi efectuate atât dimineața, cât și după masa, între orele 15.00 – 20.00. În urma consultațiilor, medicul specialist poate elibera bilet de trimitere pentru alte investigații, dacă sunt necesare, sau scrisoare medicală, dacă situația impune, cu care pacientul se poate prezenta pentru internare în cadrul spitalului.

Acces la investigații paraclinice

Cele mai citite articole

În cadrul Ambulatorului funcționează un laborator de analize medicale unde pot fi efectuate analize gratuit, pe baza biletului de trimitere, în limita fondurilor disponibile, sau la cerere, contra cost. Recoltarea se efectuează zilnic, de luni până vineri, între orele 7.30 – 10.00.

Alte investigații paraclinice disponibile sunt investigațiile de tip explorări funcționale, la recomandarea medicului, precum EEG care se efectuează contra cost si EKG, spirometrie, ce pot fi efectuate gratuit, dar si contra cost. Pentru aceste investigații nu este nevoie de programare.

În cadrul laboratorului de radiologie-imagistică medicală se efectuează ecografii mamare, mamografii. Investigațiile de senologie medicală sunt realizate gratuit în baza biletului de trimitere sau contra cost, la cerere, în baza unei programări prealabile, ce se face zilnic, de luni până vineri, între orele 12.00 – 14.00.

Programările telefonice se fac la numerele 0365-882.556 Fișier; 0365-882.573 pentru investigații Mamografie și ecografie mamară; 0365-882.550, 0365-882.552, 0365-882.553, 0265-263.585 Centrala.

Arina TOTH

 

 

Post-ul Consultații de specialitate la Poli II, și pe bază de programare online apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa