Dezinfectanți, mănuși și măști de protecție, vândute ilegal în București și Ilfov. Imagini cu ce au găsit polițiștii la percheziții

de WTA.ro

Percheziții în București și Ilfov, la persoane care ar fi vândut ilegal produse sanitare și echipamente medicale de protecție

În condițiile în care tot mai multe spitale anunță că nu au echipamente medicale de protecție și cer ajutor, mai multe persoane au vândut ilegal astfel de echipamente.

Polițiștii bucureșteni au anunțat că fac, joi, 3 percheziții la locuințele persoanelor care ar fi vândut produse sanitare și echipamente medicale de protecție și nu le-ar fi înregistrat, pentru a nu plăti impozite și taxe.

La percheziții au fost găsite aproximativ 9.000 de măști și 10.000 de perechi de mănuși, 600 de litri de dezinfectant pentru suprafețe și mâini, 240 de ochelari de protecție. Toate produsele vor fi ridicate de anchetatori.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București fac cercetări în acest dosar pentru evaziune fiscală.

La percheziții participă și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, a anunțat Poliția Capitalei.

Tot mai multe spitale anunţă că se află în situaţie critică în privinţa echipamentelor necesare în cazul în care vor ajunge să trateze pacienţi cu noul coronavirus şi fac apel la solidaritate.

Sursa foto: Poliția Capitalei

Te-ar putea interesa