Două experimente unice la Mangalia: Cel mai mare depozit de armăsari arabi din Dobrogea | Comorova, creația unui mare silvicultor român, Marin Drăcea | Episodul 14 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”, de Aurelia Lăpușan.
Prefaţând marile sărbători dedicate semicentenarului realipirii Dobrogei la ţară, la începutul lunii octombrie 1928, ministrul C.Argentoianu, împreună cu ministrul Vasile Sassu, prefectul Radu Roşculeţ şi alţi demnitari au vizitat Mangalia. Scopul vizitei — solemnitatea punerii pietrei fundamentale a celui mai mare depozit de armăsari arabi din Dobrogea.[1]
Înfiinţarea hergheliei va avea o însemnătate economică deosebită pentru judeţ, s‑a subliniat cu acest prilej. ”Depozitul de armăsari arabi la Mangalia va însemna o reînviere a vechii rase de cai dobrogeni care au făcut odinioară faima acestui ţinut.”[2]
În memoriile sale, C. Argentoianu motivează înființarea stațiunii de reproducere de la Mangalia ca împlinirea unei ”vechi lacune a crescătoriei noastre, rezervată exclusiv pur sângelui arab și populând‑o cu cele mai frumoase exemplare de iepe și armăsari aduși din Egipt și din Siria.” Și mai precizează: ”Pentru a da o binemeritată recompensă personalului hergheliilor, am redactat un proiect de lege prin care am creat, după modelul francez, un ”corp al hergheliilor”, separat de Corpul medicilor veterinari, corp de elită în care nu se intră decât prin examen…”[3]
Herghelia Mangalia a dispus la început de cai arabi aduşi de la Jegălia, Cislău şi Rădăuţi. Primul director a fost Eugen Maicu.[4]
Herghelia de cai arabi din Mangalia a aparţinut Regiei publice a exploatărilor agricole şi zootehnice Bucureşti.[5]
Terenurile pe care s‑a aşezat Herghelia de la Mangalia au fost proprietatea moşierului Blebea, un mare crescător de oi. Specialiştii au descoperit că această zonă este foarte propice pentru înfiinţarea unei herghelii şi l‑au convins să vândă terenurile statului. Vecinătatea izvoarelor mezzotermale, presiunea atmosferică, clima erau recomandate acestei activităţi, păşunile erau mănoase, terenul calcaros, zona asemănătoare cu podişul Arabiei. În plus, la o mică distanţă, la Anadalchioi, exista un depozit de armăsari cumpăraţi de la turci, şi un hipodrom pentru curse.
În 1974 Herghelia din Mangalia este primită în Asociaţia mondială de creşterea calului arab — WAHO, cu sediul la Londra. Cu acest prilej, Gazal Vlll, armăsarul pur sânge, creat ca rasă la Mangalia, este recunoscut ca unicat în lume. Directorul, dr. Iacob Oţeanu, se afla în cel de-al 31-lea an de conducere a Hergheliei, continuând munca tatălui său. Patru ani mai târziu, la 5 octombrie 1978, a fost sărbătorit semicentenarul naşterii Hergheliei.20
Circula încă legenda că aceşti cai pur sânge, exemplare unice în lume, vin de la Alexandru Machedon, vestitul împărat care a ajuns şi pe aceste meleaguri, dând caii lui la schimb cu oile pe care un sultan le primea din stepele pontice. Aşa s‑a format această matcă, printre cele mai bune din lume, perpetuând trăsăturile performante ale rasei.
Calul arab de Mangalia a căpătat în timp calităţi speciale: trup armonios, putere ereditară mare, capacitate de efort, sobrietate, mers elegant şi rezistent, temperament vioi. Fondul genetic existent are la bază armăsarii din Pompadour — Franţa şi pe cei din Herghelia Ianow Polaski — Polonia, la care se adaugă genele armăsarilor pur sânge arab din Ungaria.21
În afara profilului zootehnic, Herghelia constituie şi un excelent centru de agrement şi atracţie turistică. Complexul este unicul loc din ţară, specializat în curse de galop, în incinta unităţii practicându-se echitaţia, plimbări de agrement călare sau cu trăsura de‑a lungul Mării Negre.
Herghelia dispune de un hipodrom de galop de 1.842 m lungime, o tribună pentru 500 persoane, o pistă de trap lungă de 1.375 m, un teren de obstacole, 4 grajduri pentru caii de curse, un fânar propriu.
MN: Hergheliei Mangalia i‑am dedicat o rubrică specială, cu articole bogat ilustrate, ce pot fi vizualizate AICI.
Comorova, toponim de origine slavă, a fost un mic sat în plasa Mangalia, situat în apropiere de mare, ocupând 120 ha. Populaţia era compusă din 14 suflete, turci şi bulgari pescari. Lacul cu acelaşi nume avea o suprafaţă de 60 ha şi era acoperit cu stuf. Mai purta acelaşi nume — Comorova — şi o movilă situată în partea de nord-est a plajei.[6] De altfel, pe o suprafaţă de circa 500 ha se întâlneau peste 150 movile în două mari grupuri.
Între anii 1903–1906 au fost însămânţate la Comorova 5 ha şi 13 ari cu 1.167.000 puieţi de salcâm, glădiţă, frasin, dud, caişi, castani, pruni, oţetari, stejari. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor care administra pădurile statului, având o suprafaţă iniţială de peste 800 ha. În 1901 se înfiinţase Direcţia Silvica Regională a X‑a Constanţa, în atribuţiile căreia intra şi îngrijirea pădurii Comorova – Neptun.
Anii au trecut și abia în 1933 se împlinește un vechi deziderat al silvicultorilor români, înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră – ICEF. În câţiva ani, institutul şi‑a creat mai multe puncte de cercetare: Staţiunea Sinaia, Staţiunea Gurghiu-Mureş, Staţiunea Pădurea Verde — Timişoara şi, din 1938, Staţiunea experimentală Dobrogea, cu sediul la Comorova. Ca baze experimentale, institutul preia în administrare pădurea Comorova şi ocoalele silvice Ţigăneşti (Snagov), Mihăieşti şi Snagov (1942).
La acea vreme, pădurea, creată în anii 1900, se extinsese la peste 1.000 ha, întinzându-se din dreptul localităţii 23 August, până la malul mării. În acest perimetru au fost aclimatizate în timp specii de arbori exotici, în special mediteraneeni şi americani, dar şi copaci specifici locului: stejarul brumăriu, argintiu, plopul canadian, frasinul, glădiţa, jugastrul, stejarul roşu, pinul negru, platinul de câmp, vişinul turcesc, ulmul de Turkestan, chiparosul californian.[7] Plantaţiile aveau ca scop combaterea secetei, iar ghinda de stejar se exporta fiind un excelent tanant în meşteşugurile prelucrării pieilor de animale. De altfel, România a fost una din marile exportatoare de ghindă de stejar, în special în Turcia.
Staţiunea Experimentală Forestieră “Dobrogea” din pădurea Comorova este creaţia prof. ing. Marin Drăcea, întemeietorul şcolii de silvicultură în România. Obiectivul principal al acestei staţiuni era stabilirea tehnicii perdelelor de protecţie şi refacerea şi ameliorarea pădurilor Dobrogei. Staţiunea de cercetări a fost concepută ca centru de proiectare şi dezvoltare experimentală a întregului sistem de perdele forestiere de protecţie pe terenurile Dobrogei. În acelaşi an şi în următorul, statul român a înfiinţat în regim de maximă urgenţă pe teritoriul secetos al Dobrogei o mulţime de perdele forestiere, un întreg sistem care a dăinuit în întregime, din păcate, doar în Cadrilater. În cadrul pregătirilor de război pe care le demarează România,începând cu anul 1939, una din măsurile strategice a fost crearea de perdele forestiere masive, cu lăţimi mai mari, de aproximativ 100 m, care aveau şi caracter strategic-militar. Aceste perdele au fost plantate cu ajutorul personalului Staţiunii “Dobrogea” şi sub directa îndrumare a specialiştilor ei. Prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940 au fost cedate Bulgariei şi nou înfiinţatele perdele forestiere care se păstrează şi astăzi.
În anul 1971, Filiala “Dobrogea” a Institutului de Cercetări şi Proiectări Silvice cu sediul în Pădurea Comorova, moştenitor al Staţiunii “Dobrogea“ înfiinţată de Marin Drăcea, îşi încetează existenţa, întregul patrimoniu, împreună cu Pădurea Comorova sunt scoase din administrarea silviculturii şi trec în administrarea Oficiului Economic Carpaţi.
Personalitatea profesorului Marin Drăcea era recunoscută nu doar în România, ci şi în Germania, unde îşi luase un strălucit doctorat, apoi în America, unde se specializase cu o bursă Rockefeller, extrem de rar acordată europenilor. Timp de patru ani(1930–1933) fusese directorul general al Casei Autonome a Pădurilor Statului, apoi director al Institutului de cercetări şi experimentaţie forestieră, înfiinţat prin strădania sa şi la comanda căruia a stat între anii 1933–1946. Ca practician, cercetător ştiinţific şi profesor universitar are merite deosebite, printre altele, în studiul şi extinderea culturii salcâmului, introducerea culturii hibrizilor de plopi euramericani ca perdele în combaterea secetei, cu precădere pe litoral, în recondiţionarea rolului economic al răşinoaselor autohtone.[8]
Pentru construirea liniei de cale ferată, pădurea de la Comorova a fost defrişată în lungul ei pe o lăţime de câteva zeci de metri.
Astăzi, partea de apus a pădurii, de‑a lungul drumului național DN39, este declarată rezervație forestieră și parc dendrologic cu o suprafață de 1,2 ha. stejarul, teiul, pinul, mesteacănul, dar şi o sumedenie de arbori exotici, cedri, chiparoşi. Cel mai bine reprezentant este ienupărul de Virginia – Juniperus virginiana – o specie adusă din SUA care s‑a naturalizat foarte bine aici, fiind folosită cu succes în acţiunile de împădurire derulate înainte de 1989.
Valoroasă este și specia de stejar de origine balcano-caucaziano-pontică ce aparţine de flora arborescentă veche, terţiaro-pliocenică. Ea a pătruns din estul Mediteraneanei de‑a lungul zonei externe carpatice, alături de stejarul pufos, cer şi gârniţă, intrând în alcătuirea pădurilor de silvostepă din zilele noastre.[9]
Bibliografie:
[1] Voinţa Dobrogei, l, nr.18, 24 iunie 1928,p2
[2] Voinţa Dobrogei, l, nr.29, 7 octombrie 1928
[3] Nicolae Strețean, Caii arabi de la malul mării, prefață de Constantin Ottescu, Editura Dobrogea, Constanța, 2008,p.8.
[4] Arhivele Naţionale, Direcţia judeţeană Constanţa, Inspectoratul cadastral, dosar 299/1928, fila 22
[5] Direcţia Judeţeană Constanţa a Arhivelor Statului, fond Primăria Mangalia, dosar 1, 1931–1937, p.1.
[6] Dănescu, Grigore, Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Constanţa, p.171
[7] Iancu, Mariana, Arbori exotici în Pădurea Comorova, în Cuget liber, 8–9 aprilie 2006, p.13
[8] Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii. Dicţionar, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1982, p.137–138
[9] Sălăgeanu, Gheorghe, Bavaru, Adrian, Fabritius,Klaus, Rezervaţii,monumente şi frumuseţi ale naturii din judeţul Constanţa, Constanţa,1978, p.20.
(Text prelucrat și adnotat de autori — Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, din lucrarea ”MANGALIA 100 DE REPERE”, Editura Next Book, Constanța, 2018).
MN: Întregul serial ”Municipiul Mangalia, 25 de ani în 25 de episoade”, poate fi vizionat la rubrica aniversară a cotidianului online Mangalia News.
Cititorii care doresc să-și procure monografia ”MANGALIA 100 DE REPERE”, de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, sunt invitați să ne scrie pe adresa redacției: [email protected]
Aurelia Lăpușan:”Sărbători fericite, cu liniște, încredere, speranță și multă iubire! Hristos a‑nviat!”
MN: Adevărat a‑nviat! Mulțumim, distinsă doamnă conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan și vă dorim sănătate multă, alături de cei dragi. Vă îmbrățișăm (virtual) și vă iubim, real!
Aurelia Lăpușan: ”Și eu vă mulțumesc. Iubesc Mangalia și pe toți oamenii ei buni, adevărați, care doresc binele orașului. Iată de ce vă iubesc și scriu pentru voi. Sunteți în inima mea”.
Mangalia News, Sâmbătă, 25.04.2020.
The post Două experimente unice la Mangalia: Cel mai mare depozit de armăsari arabi din Dobrogea | Comorova, creația unui mare silvicultor român, Marin Drăcea | Episodul 14 din serialul ”Municipiul Mangalia, la 25 de ani”, de Aurelia Lăpușan appeared first on Mangalia News.
