În Duminica a 2-a după Paşti (a Sf. Apostol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31, cu sentimentul că suntem cu sufletul şi cu trupul nostru în «Casa Lui Dumnezeu», credem cu ardoare că momentul cel mai impresionant al Evangheliei acestei Duminici binecuvântate este acela în care Toma, întâlnindu-L pe Mântuitorul Cel Înviat din morți, a strigat gâtuit de emoție: «Domnul meu și Dumnezeul meu», deoarece în aceste cuvinte se cuprind, întocmai, bucuria fără margini că-L vede pe Învățătorul, așa cum Îl văzuseră cu opt zile înainte ceilalți ucenici și mărturisirea părerii de rău că s-a îndoit, vreme de o săptămână, de Cel Care le spusese în mai multe rânduri că, deși va fi omorât, va învia după trei zile, pentru mântuirea noastră! De fapt, în reacţia Apostolului Toma ne regăsim noi înşine, nu doar ucenicul care trăieşte o bucurie smerită, deci, o bucurie datorită reîntâlnirii Celui Care l-a învățat sensurile cele mai înalte ale vieții, şi smerită, pur şi simplu, ca o recunoaștere, cu capul plecat, a îndoielii căreia, aşa cum crezuse el, poate s-a lăsat prea uşor pradă. De fapt, ipostaza Sf. Ap. Toma, ne reține atenția şi pentru faptul că simțim o vie asemănare între îndoiala lui și îndoielile noastre cotidiene, între frământările lui și frământările noastre lăuntrice, şi chiar dacă, fizic, ne despart aproape douăzeci de veacuri de momentul acela, simțim că Toma se regăseşte în fiecare dintre noi, căci, nu ar putea fi nici măcar un om care să afirme că nu s-a îndoit sau nu se îndoiește în problemele de credință, mai ales că fiecare dintre noi suntem niște căutători în permanență ai adevărului Învierii Domnului sau ai altor adevăruri ale credinţei noastre! Cu certitudine, recunoscându-ne cu sinceritate propriile noastre îndoieli, îl vom înțelege mai bine pe Sf. Ap. Toma și ne vom da seama că, după ce ucenicise trei ani lângă un Învățător fascinant prin vorbe și fapte, însoțite chiar de învieri din morți, în ziua în care L-a văzut murind, ceva s-a prăbușit în sufletul său de om trăitor în această lume, aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre noi care pierdem pe cei dragi din cauza coronavirusului acestuia ciudat! În acest fel, amintindu-ne de propriile noastre experiențe, înțelegem mai bine exclamația emoționantă a lui Toma: «Domnul meu și Dumnezeul meu», deoarece Dumnezeu Cel Înviat, ne cheamă să ne umplem de Lumina cerului şi să înţelegem pe deplin cuvintele: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”!
Iisus i-a zis: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezul fără să fi văzut!”
Aşadar, în Duminica a 2-a după Paşti, fiecare în casele noastre, să citim textul Evanghelic: «Deci fiind seară în acea zi de-ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!” Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci, s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi”. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamă¬nul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci, i-au zis ceilalţi uce¬nici: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a ve¬nit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!” Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Iisus i-a zis: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezul fără să fi văzut!”. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumne¬zeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui». (Ev. Ioan 20,19-31). Prin cuvintele sale, Sf. Ap. Toma s-a referit la credinţă şi a spus: «Aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră», ceea ce denotă că e foarte necesar ca acest adevăr să fie verificat şi dovedit în vremea noastră, deoarece oamenii de astăzi, îşi pun nădejdea în altfel de forţe: a armelor, a electricităţii, a atomilor, a vaccinurilor antivirus, a puterilor lumeşti, a realizărilor tehnice, dar, pentru Sf. Ap. Toma, când Domnul S-a arătat pentru toţi, «Geamănul», adică, semenul nostru, n-a putut să accepte cu uşurinţă adevărul Învierii mărturisit de către ceilalţi ucenici care, în ziua de Paşti, Îl văzuseră pe Domnul Înviat! Dar, când Iisus apare din nou în «foişorul de sus» de pe Sion la toţi Apostolii Săi, atunci îi îngăduie lui Toma să-I pipăie rănile spre a se convinge, iar, în acest fel, îndoiala lui dispare şi îşi mărturiseşte credinţa, strigând: «Domnul meu și Dumnezeul meu» (Sf. Ev. Ioan 20, 28). Prin aceasta, Sf. Ap. Toma face proba palpabilă a Învierii, încât nu ne rămâne decât să credem în dumnezeirea Lui Iisus dimpreună cu acest Apostol, fără să mai pretindem a-L vedea sau a-L pipăi fiecare dintre noi. De fapt, credinţa ne ajută să aflăm şi scopul vieţii pământeşti, pentru că noi, oamenii, suntem înzestraţi cu spirit, de aceea, îndată ce am trecut de vârsta copilăriei, dorim să cunoaştem cine a creat lumea, cine conduce Universul acesta minunat, cu ordine şi frumuseţe negrăită. Totodată, suntem curioşi ca să ştim, cine suntem, de unde venim şi încotro ne ducem, ce rost au toate strădaniile noastre în scurtul interval de timp ce ne este sortit să-l trăim, pentru că e greu a şti ce ne aşteaptă după această viaţă marcată de necazuri, încercări şi pandemii, de atâtea provocări ale vieţii pământeşti, deoarece Dumnezeu Cel Înviat, ne cheamă să ne umplem de Lumina cerului şi să înţelegem pe deplin cuvintele Sale: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”!
Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
În Duminica a 2-a după Paşti, e bine să ne regăsim în atmosfera simțămintelor Apostolului Toma şi să credem că una dintre temele propuse nouă spre meditație în Evanghelia care se citeşte la Sfânta Liturghie este tocmai dorința omului de a dobândi certitudinea învierii şi căutarea nemuririi! De fapt, omul a fost dintotdeauna un căutător al adevărului, iar, ca şi acum, confruntaţi cu pandemia, spectrul și spaima morții ne alarmează şi sădesc în sufletul nostru frica, aşa cum doresc, de fapt, manipulatorii ştirilor difuzate cu toptanul, zi de zi! Poate că aceeași spaimă, pe un alt plan, desigur, va fi încercat și sufletul Sf. Ap. Toma: dacă Iisus, Învățătorul, atât de puternic, Care – între altele – nu cu mult timp în urmă l-a înviat pe Lazăr, moare neajutorat pe o cruce banală, e pus în groapă, iar peste gura gropii e așezată o piatră mare, oare, ce se va întâmpla cu mine, cel atât de slab şi neajutorat? Din istoria umanităţii, putem vedea că frica morții, conjugată cu năzuința spre nemurire, va fi un imbold de căutări neîntrerupte, în toate timpurile, cu toate că Sfânta Scriptură ne spune: «Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu», pe când frica de cele lumeşti şi păcătoase, ne îngrozeşte, ne destructurează! Hotărât lucru, mersul înainte al omenirii trebuie început cu stârpirea răului din suflete, cu împodobirea inimilor prin virtuţi, ca mila, bunătatea şi iubirea de oameni, cu formarea caracterelor morale. A crede cu adevărat înseamnă a-L avea pe Domnul în viaţa noastră, a vorbi cu El în rugăciune în fiecare zi, a ne sfătui cu El, a pune voia şi înţelepciunea Sa dumnezeiască mai presus de voia noastră, a căuta mereu să nu facem nimic din ceea ce este potrivnic învăţăturii Sale. Omul credincios se străduieşte necontenit să se înnoiască sufleteşte, odată cu vârsta, spre a fi tot mai bun, mai drept, mai cinstit, mai iubitor, primindu-L cu adevărat pe Hristos în sălaşul inimii sale. Tocmai în această privinţă, credinţa în Dumnezeu este singura putere biruitoare, faţă de care toate celelalte forţe malefice, aşa cum este coronavirusul, se vădesc slabe şi neputincioase! Credinţa stăruitoare ne aduce sporite energii duhovniceşti şi ne ajută ca, dincolo de norii apăsători şi întunecaţi care ne tulbură de multe ori viaţa, să vedem raza luminoasă a soarelui care străluceşte cu putere şi căldură, deschizându-ne perspectiva unui cer senin, deoarece Dumnezeu Cel Înviat, ne cheamă să ne umplem de Lumina cerului şi să înţelegem pe deplin cuvintele Sale: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”!
,,Pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu”!
După ce ieri, am sărbătorit pe Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, astăzi, avem Sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii», prăznuită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an, în prima vineri după Paște şi care este închinată Maicii Domnului. Originea sărbătorii are la bază legenda unei minuni petrecute lângă un izvor la Constantinopol. În această zi, în lăcașurile de cult, după Liturghie se face sfințirea Aghesmei Mici. În anumite zone ale țării, oamenii obișnuiesc să bea apa sfințită din această zi, pentru a fi protejați de boli și de duhuri rele, inclusiv, cele legate de pandemie. Sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii» amintește și de Vinerea Mare dinainte de Paști, deoarece Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, se arată acum ca un izvor de vindecare. Conform tradiției populare, se crede că persoanele bolnave care respectă ritualul și beau apă sfințită în ziua praznicului, dimineața, devin mai puternice! Şi tot cu Aghiasma Mică se stropesc toate camerele din casă. Gospodarii aruncă apa sfințită peste vitele din ogradă, pentru ca ele să fie sănătoase și să aibă spor în muncile agricole, se stropesc grădinile și livezile, pentru a fi un an bun şi roditor. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii, nu vor seca în perioadele fără ploi, mai ales că Dumnezeu Cel Înviat, ne cheamă să ne umplem de Lumina cerului şi să înţelegem pe deplin cuvintele Sale: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”!
Profesor Vasile GOGONEA
