Sinagoga Mare găzduiește Muzeul Holocaustului, o colecție de informații și fotografii impresionante.
Pitită undeva în spatele magazinului Unirii, printre blocuri – de-asta a și scăpat de demolare, pentru că ochii comuniștilor au trecut-o cu vederea – Sinagoga Mare a fost contruită de evreii polonezi pe la 1847.
Vodă Bibescu le-a dat drept s-o ridice acolo, unde odinioară era mahalaua Popescului, devenită ulterior Cartierul Evreiesc. Inițial, Sinagoga Mare a fost decorate în stil renascentist, dar de-a lungul lungii sale existențe a cunoscut mai multe renovări, consolidări și schimbări de stil, astfel că dacă o veți vizita astăzi, veți constata că este baroc-rococo.
Spațiul imens este luminat de 12 lămpi pe care sunt trecute numele triburilor care formează poporul evreu, iar din 1920, la câțiva ani după introducerea curentului electric, sala e dominată de un impresionant candelabru. Restul obiectelor – de mobilier și de cult – sunt la fel de încântătoare și de pline de semnificație.
În prezent, în sinagogă nu se mai oficiază servicii religioase, ci s-a transformat, după 1991, la inițiativa rabinului-șef Moses Rosen, într-un mic muzeu dedicate Holocaustului din România.
Ghidul nostru, Mihai Gălățeanu, fost practicant de lupte libere în tinerețe, a copilărit în Cartierul Evreiesc și-și amintește cu drag despre coabitare și amiciția, într-un București care era pentru toată lumea.
O zecime s-au întors
de la Auschwitz
Amintirile de pe panourile expuse înăuntrul Sinagogii Mari nu mai sunt însă deloc fericite. Fotografiile sfâșietoare și informațiile care mărginesc zidurile lăcașului de cult vorbesc despre perioada neagră a istoriei evreilor, așa cum s-a reflectat și în România.
Perioada 1940-1944 a însemnat deportarea evreilor din Moldova și Muntenia în Basarabia și Bucovina și transportarea celor din Transilvania de Nord în lagărul de exterminare de la Auschwitz, dar și persecuția asupra celor rămași între granițele României, fie ei agenți ai statului sau organizații legionare. P
este 150.000 de evrei au fost duși la Auschwitz de pe teritoriul României. S-au întors în jur de 15.000.
Cuvântul pogrom, care
vine din limba rusă și înseamnă măcel, apare și el de foarte mult ori pe
cronologia Holocaustului de pe teritoriul României. Pogromul de la București –
1941 – a însemnat 100 de victime luate direct de la rugăciune, de la Sinagoga
Spaniolă, de legionari și ucise în pădurea Jilava. Faptul că lăcașul de cult a
fost distrus în totalitate e aproape de la sine înțeles și pălește în comparație
cu cruzimea față de oameni.
Meserii răpite
Amintirile și pozele legate de Trenurile Morții, în care au murit sufocați alte mii de evrei care erau deportați din Moldova în Ialomița, în 1941. La panoul celor Drepți între Popoare din muzeu stă și povestea Vioricăi Agarici, președința societății locale a Crucii Roșii din Roman, pentru că a îngrijit și a salvat câți oameni a putut din trenurile groazei.
Tot în 1941, în vară, pogromul de la Iași a făcut, după unele rapoarte, 14.000 de victime, adică o treime din populația evreiască a orașului. Era o perioadă în care, pe lângă teroare și asasinate, aducea și o component psihologică profund demoralizantă.
De pildă, evreii nu mai aveau să-și practice meseriile lor. Peste noapte, după tăierea firmei din dreptul afacerilor sau cabinetelor lor, doctorii nu mai erau doctori, farmaciștii nu mai erau farmaciști, avocații nu mai era avocați.
În registrul în care sunt trecute numele vizitatorilor apar și țările lor de origine. Pentru semnficația sa, Sinagoga Mare e un muzeu foarte vizitat, iar oaspeții care i-au trecut pragul, câteva sute de la 1 ianuarie până acum, la jumătatea lunii februarie, provin din Noua Zeelandă, Argentina, Kazahstan, Azerbaidjan, Brazilia, SUA, China, ca să nu mai vorbim de Israel.
În spatele sinagogii, într-o piațetă, există un monument care comemorează victimele pogromului de la București. Biletul de intrarea costă 15 lei, dar elevii și pensionarii beneficiază de reduceri, iar muzeul este deschis în toate zilele săptămânii, cu excepția zilelor de luni.
