Primăria Sector 1 testează de COVID-19, în regim propriu, angajaţii care livrează mâncare bătrânilor

de WTA.ro

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a participat duminică la o acţiune la Centrul Social Odăi, unde au fost efectuate teste rapide pentru COVID-19 angajaţilor.

Libertatea a obţinut imagini de la această acţiune. Este vorba despre teste rapide de COVID-19, care nu oferă rezultate cu grad înalt de siguranţă.

Libertatea l-a contactat pe primarul Dan Tudorache, care a explicat că aceste teste se fac angajaţilor care livrează provizii persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi celor care se află în carantină, având în vedere riscul la care se supun atât ei, cât şi cei cu care intră în contact.

„Sunt teste rapide, pentru că pe acestea le-am putut achiziţiona”, a explicat Dan Tudorache.

El nu a putut spune câte persoane sunt în grija autorităţilor în Sectorul 1, dar numărul lor „creşte de la o zi la alta”.

Te-ar putea interesa