Protopopiatul Ortodox Român Reghin și Parohia Ortodoxă Filpișu Mare, în parteneriat cu Primăria comunei Breaza, au desfășurat luni, 23 martie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, o acțiune umanitară prin programul „Solidaritate prin Filantropie” în contextul actual al pandemiei de Coronavirus, informează Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Potrivit aceleiași surse, părintele Luca Chirilă, parohul comunității ortodoxe din Filpișu Mare, alături de părintele Ioan-Emanuel Mera, preot al parohiei Lunca, dimpreună cu un grup de voluntari ai parohiilor menționate, au distribuit 87 de pachete cu alimente, în valoare totală de 7000 de lei, persoanelor nevoiașe aflate în autoizolare la domiciliu din comuna Breaza, județul Mureș. Acțiunea de ajutorare a avut loc prin implicarea și participarea primarului comunei Breaza, domnul Gheorghe Chira. Alături de pachetele alimentare care au fost distribuite la domiciliul beneficiarilor în condiții de maximă siguranță sanitară, părintele Luca Chirilă le-a oferit acestora și suport moral, încurajându-i că prin post, rugăciune și respectarea normelor de conduită socială și sanitară ce se impun, vor putea depăși această grea situație cu care se confruntă.
Îndemn la solidaritate
„Îndemnăm pe toți credincioșii din protopopiatul Reghin ca în perioada următoare să dovedească multă solidaritate și întrajutorare față de cei afectați de epidemia de Coronavirus, așa cum au dovedit credincioșii din parohiile Filpișu Mare și Lunca. Vă îndemnăm la răbdare și la credință tare în ocrotirea și binecuvântarea Milostivului Dumnezeu și a Maicii Domnului. Prin Harul lui Dumnezeu și prin faptele de iubire față de semenii noștri încercați de greutăți, vom trece cu bine, împreună, aceste vremuri de încercare”, a precizat părintele protopop Valentin Vârva
Ajutor zilnic pentru 500 de persoane nevoiașe aflate în carantină sau autoizolare
Programul „Solidaritate prin Filantropie” a fost ințiat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Asociația „Filantropia Ortodoxă”, Instituția Prefectului Mureș și Instituția Prefectului Alba, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
„Prin acest program vor fi ajutate zilnic cel puțin 500 de persoane nevoiașe aflate în carantină sau autoizolare din județele Mureș și Alba. În județul Mureș, programul este coordonat de Protopopiatele Ortodoxe din Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș și Târnăveni, în colaborare cu Fililele Asociației „Filantropia Ortodoxă” din aceste localități”, a precizat părintele Ioan-Emanuel Mera, cel care s-a implicat în derularea proiectului „Solidaritate prin Filantropie” pe raza protopopiatului Reghin.
Post-ul Sprijin pentru persoanele autoizolate sau în carantină, în protopopiatul Reghin apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.