Mihai Daraban a fost ales membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț

de WTA.ro
Mihai Daraban a fost ales membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț antena3

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a fost ales în funcţia de membru în Consiliul General al Federaţiei Mondiale a Camerelor de Comerţ (WCF), din cadrul Camerei de Comerţ Internaţionale (ICC).

Alegerea oficialului CCIR a avut loc în urma votului exercitat de reprezentanţii a peste 100 de state. Astfel, România va fi reprezentată, pentru mandatul 2020-2022, în forul de conducere al organizaţiei mondiale a camerelor de comerţ.
„Preluarea portofoliului de membru în Consiliul General al WCF mă onorează şi mă obligă în acelaşi timp. Viziunea mea este aceea a unui sistem de camere de comerţ unite, cu un rol important în dezvoltarea economică mondială. Priorităţile mele vizează promovarea unei economii globale, a comerţului liber, crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea durabilă, precum şi îmbunătăţirea nivelului de trai. Mă bucur că România are şansa de a primi un portofoliu atât de important, demonstrând, încă o dată, implicarea şi determinarea CCIR, atât la nivel naţional, cât şi internaţional”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.

Consiliul General al WCF promovează rolul camerelor de comerţ ca intermediari esenţiali între mediul de afaceri şi autorităţi, precum şi între companii şi publicul larg, oferă asistenţă în crearea camerelor de comerţ sau consolidarea camerelor existente, în special în ţările în curs de dezvoltare şi în economiile emergente.
Totodată, Consiliul încurajează cooperarea între organizaţiile camerale din întreaga lume, cu scopul de a îmbunătăţi serviciile furnizate de către acestea.

Federaţia Mondială a Camerelor de Comerţ (WCF) este un organism non-politic şi neguvernamental al ICC. Înfiinţată iniţial în 1951, ca Biroul Internaţional al Camerelor de Comerţ, WCF are ca obiectiv unificarea şi susţinerea reţelei globale de camere de comerţ.

Camera Internaţională de Comerţ (ICC) este cea mai mare organizaţie de afaceri din lume, cu o reţea de peste 6 milioane de companii, din mai mult de 100 de ţări. Reţeaua de camere internaţionale a ICC cuprinde 40 de milioane de companii, angajând peste un miliard de persoane la nivel mondial.

ICC promovează comerţul internaţional, un management responsabil al afacerii precum şi o abordare globală a reglementărilor de business, printr-un mix de activităţi de promovare şi de stabilire a standardelor. Printre membrii ICC se regăsesc unele dintre mai mari companii din lume, IMM-uri, asociaţii de afaceri şi camere de comerţ locale.

AGERPRES

Mihai Daraban a fost ales membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a fost ales în funcţia de membru în Consiliul General al Federaţiei Mondiale a Camerelor de Comerţ (WCF), din cadrul Camerei de…

Curs valutar 20 decembrie 2019: Moneda națională câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7736 lei pentru un euro, mai mic cu 0,04 bani (-0,01%) faţă de cotaţia de 4,7740 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa…

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat vineri la 3,22% pe an

 Indicele ROBOR la 3 luni a urcat vineri la 3,22% pe an, după ce joi a crescut la 3,16%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni…

8 miliarde euro pentru educație, cercetare și competitivitate
Galerie Foto Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a demarat primul proces de consultare a comunității științifice, de cercetare și de dezvoltare, în contextul pregătirii de către MFE a viitoarei perioade de…
Florin Cîţu către companii: Felul în care am corectat Ordonanţa 114 s-ar putea să vă creeze alte probleme

Cele mai citite articole

Modificările aduse de Guvern Ordonanţei 114 ar putea crea mediului de afaceri alte probleme, le-a transmis joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi la lansarea unui…

BVB a fost printre cele mai performante piețe de capital din lume în 2019

După  ce în urmă cu un an, acţiunile companiilor româneşti se prăbuşeau din cauza „taxei pe lăcomie”, în aceste zile aceasta urmează să fie eliminată iar Bursa de la Bucureşti…

Curs valutar 19 decembrie 2019: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute

Leul s-a apreciat, joi, cu 0,33 bani în raport cu euro (-0,07%), moneda europeană fiind cotată la 4,7740 lei, faţă de 4,7773 lei miercuri. De asemenea, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american,…

 Cum îți pui mașina să facă bani
Galerie Foto Conceptul de sharing a devenit tot mai prezent în viața românilor și are un impact puternic asupra societății. Serviciile de acest tip au început să schimbe mentalități, oamenii fiind mult mai deschiși către…
Romsilva estimează un profit brut de 86 milioane de lei în acest an

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va înregistra, în acest an, venituri de 2,365 miliarde lei, cheltuieli totale de 2,279 miliarde lei, o cifră de afaceri de 2,019 miliarde lei şi un profit brut de 86…

Legile bumerang. PNL a lovit, PNL încasează

Guvernul PNL anunţă o adevărată apocalipsă, un deficit bugetar uriaş, în cazul în care TVA ar coborî, iar alocaţiile pentru copii ar creşte. Ciudat sau nu, scăderea taxei pe valoarea adăugată a fost propus

Cameră: Legea societăţilor, modificată. Restricţia unei persoane de a fi asociat unic într-o singură firmă, eliminată

Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, în calitate de for decizional, Legea societăţilor 32/1990, fiind simplificate procedurile şi condiţiile de înregistrare a sediului social şi eliminată restricţia…

Cîțu: Un deficit de sub 3% din PIB în prezent ar fi însemnat o frână prea puternică pentru economie

Promisiunea Guvernului faţă de Comisia Europeană este că România va reveni în 2022 la un deficit de sub 3% din PIB, însă acest procent de deficit asumat pentru prezent ar reprezenta o frână mult prea puternică…

Premier Energy, amendă de 1,3 milioane de euro de la Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane euro) distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de…

Curs valutar 18 decembrie 2019: Moneda naţională s-a depreciat în raport cu principalele valute

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de 4,7773 lei pentru un euro, în creştere cu 0,04 bani (+0,01%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7769 lei/euro. Leul s-a depreciat şi în raport…

Guvernul creşte salariile şi pensiile, dar taie de la sănătate

Economia României va urca anul viitor, dar şi deficitul va creşte, în timp ce inflaţia se va domoli, conform datelor luate în calcul la elaborarea proiectului de buget, publicat de Ministerul Finanţelor….

Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa