Grav accident la Rusu Bârgăului, cu două persoane încarcerate. Un tânăr și-a pierdut viața

de WTA.ro

(FOTO) Modulul SMURD a intervenit în localitatea Rusu Bârgăului (comuna Josenii Bârgăului), pe DN 17, la un accident rutier cu două victime încarcerate, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit doi bărbați încarcerați după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Pompierii militari care încadrează echipajele de descarcerare au procedat la decopertarea totală a autoturismului pentru a extrage victimele.

Cele mai citite articole

Conducătorul auto, un tânăr de 23 de ani din Bistrița, a fost extras în stop cardio-respirator, imediat a fost început protocolul de resuscitare însă, din pacate, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor, astfel că medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul accidentului, a mai transmis ISU BN.

Pasagerul din dreapta, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a fost extras conștient, prezenta multiple traumatisme și a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, fiind transportat la spital.

”Conform primelor date, șoferul unui autoturism, un tânăr de 23 de ani din Bistrița, care se deplasa pe direcția Vatra Dornei – Bistrița, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În autoturism se afla încă un pasager. Din păcate, tânărul de 23 de ani a decedat. După accident, circulația s-a desfășurat alternativ, pe o bandă. Polițiștii Serviciului Rutier au dirijat circulația în zonă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa